Meditatia „Ce am făcut cu viata mea” are , de fapt , două părti:
„Ce am facut cu viata mea” si
„Ce voi face cu viata mea”.
Se realizează, pe cat posibil, într-o stare cât mai inaltă, după o etapă de raportare la Sinele Suprem Atman, ori de centrare in Inimă, căutând să ne mentinem preponderent la nivelul planului cauzal ori , cel putin, supramental.
Putem cere, pentru această meditație, ajutorul lui Dumnezeu, al lui Iisus Hristos, Shiva, al unei Mari Puteri Cosmice, al Ingerilor coordonatori ai devenirii spirituale și ajutorul Ingerului Gardian al evolutiei spirituale ori Ingerul Păzitor.
Reprezintă o retrospectiva inteleapta a vietii noastre de pana acum, punctată de evenimentele cele mai importante, cu adevărat, pentru noi (nu cele pe care „lumea” le considera, indeobște, importante).
Aceasta retrospectiva se realizează dintr-o perspectiva spirituala si in cadrul a ceea ce considerăm a fi, mai clar sau mai neclar pentru noi, misiunea noastra spirituala in aceasta viata.
Este stiut faptul ca „Daca ii oferim lui Dumnezeu (si/sau transformării si desăvârsirii interioare) primul loc, restul va veni pe deasupra”.
Coordonate fundamentale:
– iubirea, in general si iubirea in cuplu, in particular; dacă am oferit iubire si daca am reusit să dăruim iubire atunci când viata ne-a oferit posibilitatea să facem aceasta; dacă am reusit să invătăm să iubim chiar si de la distanta, dacă am invătat detasarea in iubire și dacă am reusit să transcendem cutuma penibilă că nu am putea iubi decât o singura persoana deodata;
– dacă am iertat, iertarea neinsemnând să fim in relatii apropiate cu persoana respectivă ci lipsa oricărei nevoi de a primi o compensatie din partea acelei persoane;
– cat de mult am dezvoltat si am acordat atentie către ceea ce contează cu adevărat și care constituie valori eterne și cât am acordat atentie către ceea ce este trecător;
– devenirea interioară și, mai ales, trecerea testelor spirituale;
– rostul sau menirea noastră fundamentală;
– felul in care ne raportam la Calea Spirituală;
– ce „talanți” am primit, cum i-am folosit si daca i-am inmultit ori doar am profitat de unele daruri si atat;
– daca, prin munca am simtit ca „munca este dragostea scoasa la lumina”;
– in ce fel am primit ghidari, atentionari, sustineri – de la „Spiritul Lumii” si cum am fructificat acestea;
– daca si cum am invatat din greselile noastre;
– mai ales – daca si cum am invatat din greselile altora;
– dacă am invatat detasarea de fructele actiunilor si impacarea cu ceea ce noi nu putem si nu trebuie sa incercam sa schimbăm;
– dacă am invatat detasarea de ceea ce este trecator si atasamentul de ceea ce este etern;
– cine au fost pentru noi, până acum, maestrii spirituali reali, pe care i-am simtit astfel in suflet, daca ne-am gasit Calea spirituală și maestrul potrivit, si, daca acest lucru s-a petrecut, daca ne-am raportat intelept la acest eveniment fundamental;
– daca am fi nevoiti să parasim corpul fizic, adică să „murim” chiar acum, dacă am facut, intr-un mod acceptabil ceea ce simtit că era intelept sau am urmat ca in transa compulsiunile sufletesti;
– daca am avut vicii si cum ne-am raportat la ele;
– daca si cum ne-am onorat investiturile primite: cea de bărbat sau femeie, cea de iubit sau iubită, cea de părinte sau protector, sef, invatator, artist si altele;
– dacă am ajutat si am fost ajutati si cum ne-am raportat la acest ajutor primit sau dat; dacă avem datorii de orice fel si cum intelegem să le înapoiem;
– dacă am trăi din nou aceeasi viată, ce am face la fel si ce am căuta să schimbăm;
– dacă suntem am fost sau suntem pregătiti să pierdem in orice moment „totul”;
– dacă am fost si suntem pregătiti să „murim” in orice clipă (nu in sensul unei disponibilități „kami-kaze” de sacrificiu, ci in sensul unei vieti intelepte care nu lasa ce este important mai tarziu, pentru un timp ce nu va veni, cel mai adesea, niciodată); in plus, dacă „moartea” ar veni chiar ACUM – ce am face, care ar fi actiunile noastre constiente?;
– care sunt punctele noastre tari – si care urmează să le folosim pe mai departe din plin si care sunt punctele slabe, unde este cazul să urmărim să ne „intarim”.
După ce am realizat acesta, notăm foarte succint ideile principale care ne pot ajuta de aici incolo urmărind toate aceste puncte și trecem, apoi, la partea a doua – „Ce voi face, de acum incolo, cu viata mea”, fixându-ne o serie de repere in legatura cu ceea ce vom face mai departe.
Succes deplin in aceasta meditatie si retrospectivă fundamentala!
Acharya Leonard
Yoga in Life - Abheda Yoga from Leonard Radutz on Vimeo.
...................................................................................................................................................................................................................... Societatea Academica AdAnima pentru Transformare si Cunoastere de Sine este membra in Federatia de Yoga din Romania. Societatea Academica Adanima organizeaza conferinte cu diferite teme esoterice și cursuri regulate de yoga nondualistă practica Abheda Yoga. The Academic Society AdAnima is organizing conferencing and regular courses Practical nondualist Abheda Yoga. ...................................................................................................................................................................................................................... Inscrieri se fac, atat la sala cat si la telefonul 0788-377773 sau email-ul [email protected]. Persoanele din alte localități pot participa la conferinte on-line (http://www.justin.tv/adanima).Live streaming video by Ustream ......................................................................................................................................................................................................................