Skip to: site menu | section menu | main content

Calea Inimii - AdAnima

Societatea Academica pentru Transformare si Cunoastere de Sine

Archive for the 'Arte martiale' Category

Arte martiale

Artele marţiale reprezintă un sistem complex de tehnici de luptă, cu sau fără arme, însuşit la nivel individual.
Se poate spune despre “artele marţiale”, că au existat de-a lungul întregii istorii a omenirii. Să nu uităm că din vremea Olimpiadelor ne rămâne moştenire o artă, pe care în timpurile moderne, o numim, box precum şi celebrele lupte greco-romane, modificate în mai puţin protectivele lupte libere, care la români au fost cunoscute sub denumirea de trântă. Merită amintit celebrul dans al căluşarilor, care denotă transformarea unui sistem de luptă, cu sabia, într-un dans. De asemenea se pot menţiona obiceiurile oşenilor şi moroşenilor de a purta cuţite. Se poate spune că încă există o transmisie orală a unor tehnici de luptă cu această armă. De asemenea la nivel european, trebuie să fi existat forme similare sau diferite de luptă, aici este de menţionat franţuzescul savate (anul 1790).
Artele marţiale, în acceptul actual, au în general origine orientală şi presupun căutarea de către practicanţi a unui sens mai adânc decât simpla pregătire pentru o confruntare fizică.
Aceste ţeluri se constituie într-un evantai larg, de la aspiraţii religioase până la simpla menţinere a unei sănătăţi perfecte. Din cauza scopurilor urmărite de fiecare tip de artă marţială, acestea nu sunt în esenţă sporturi, însă spiritul de competiţie prezent în unele dintre ele şi pregatirea fizică pe care o presupun au dus la includerea unora (sau a formelor fizice de manifestare a lor) în această categorie.
În realitate, practicarea artelor marţiale înseamnă în principal dezvoltarea unei conştiinţe superioare, în armonie cu mediul înconjurator şi autocontrol realizat prin exerciţii fizice şi mentale, cunoştinţe extinse de medicină, filosofie orientală, tehnologia materialelor (pentru folosirea armelor), psihologie, etc.
În funcţie de principiile strategice folosite, rolul acordat forţei, vitezei şi iniţiativei, artele marţiale se împart în două mari ramuri (şcoli) stilul extern şi stilul intern.
Nu se poate face referire la arte marţiale (Marte - zeul războiului), în acceptul oriental, fără a face referire la celebra lucrare chinezească a lui Sun Tzu - Arta Războiului.
La ora actuală, există în lume, sute de stiluri de arte marţiale, printre care se numără:
* Aikido - japonez (întemeietor O-Sensei Morihei Ueshiba)
* Baguazhang - stil intern chinezesc
* Changquan
* Hapkido - japonez
* Hon-Do-Ryu - japonez
* Hwarangdo
* Iai-do - japonez
* Isshinryu - japonez
* Jet Kune Do - chinezesc (întemeietor Bruce Lee)
* Jiu Jitsu - japonez
* Judo - japonez (întemeietor Jigoro Kano)
* Karate do - japonez
* Kendo - japonez
* Kobudo - japonez
* Kung Fu - chinezesc
* Kyudo - japonez
* Nanquan
* Ninjitsu - japonez
* Quan-ki-do - vietnamez (întemeietor Pham Xuan Tong)
* Shaolinquan
* Taekwondo - corean
* Taijiquan - stil intern chinezesc
* Wing Chun - chinezesc
* Wushu - chinezesc
* Xingyiquan - stil intern chinezesc

Posted by Leonard on June 1st, 2007

Arta Pacii - Morihei Ueshiba

Morihei Ueshiba a fost un maestru eliberat, o fiinta speciala asa cum, deocamdata, au fost si sunt putine pe pamant.

El a practicat si a predat artele martiale ca pe o cale a pacii si, desi multe traditii martiale autentice ofera perspectiva spirituala asupra caii martiale, Morihei Ueshiba a realizat calea martiala  ca fiind o arta a pacii.
Printre altele, era aproape invincibil in arta sa si chiar si in exercitiile la care participau un mare numar de persoane care se angrenau in contact la nivelul sau, Morihei Ueshiba iesea cu usurinta invingator (chiar si in ultimii ani ai vietii).

Marele sau cadou facut omenirii este Arta Pacii.


Învăţăturile fondatorului aikido-ului…

Cele trei viziuni:

I. Calea unui luptător constă în manifestarea Iubirii Divine, spiritul care cuprinde şi hrăneşte tot ceea ce există. Lacrimi de recunoştinţă şi de bucurie au început să-mi şiroiască pe obraji. Am perceput Pământul ca fiind propria-mi casă, iar soarele, luna, stelele îmi erau prieteni apropiaţi. Ataşamentul pentru lumea materială a dispărut. (anul 1925 la vârsta de 42 de ani)

II. Pe la ora două dimineaţa, în timp ce executam ritualul de purificare, am uitat brusc toate tehnicile de arte marţiale pe care le cunoscusem vreodată. Tot ceea ce învaţătorii mei îmi transmiseseră îmi era acum complet nou pentru mine. Aceste tehnici reprezentau în noua viziune modalităţi de cultivare a vieţii, a cunoaşterii, a bunului simţ, şi nu instrumente de doborare a duşmanului. (anul 1940, luna decembrie)

III. Calea luptătorului a fost greşit înţeleasă, ca o modalitate de a ucide şi de a distruge pe ceilalţi. Aceia care caută competiţia comit o gravă eroare. Lovirea, jignirea sau distrugerea cuiva constituie cel mai mare pacat pe care îl poate face o fiinţă umană. Adevarata Cale a Luptătorului constă în evitarea masacrului. Ea este arta Păcii, puterea iubirii.

Lumea va cotinua să se schimbe dramatic, însă disputele şi războaiele ne pot distruge complet. Avem nevoie acum de tehnici de armonizare, şi nu de conflicte. Este nevoie de Arta Păcii şi nu de Arta Războiului.

Principiile lui Morihei Ueshiba: reconcilierea, armonia, cooperarea, empatia.

De aici începe propriu zis “cartea”:

Frumuseţea divină

A cerului şi a pământului!

Toate creaturile

Aparţin

Unei singure familii.

Ai - armonie, echilibru, unitate.

Ki - energie, vitalitate, spirit

Do - cale, metoda, mod de viaţa.

Arta Păcii începe cu tine. Munceşte cu tine şi lasă Arta Păcii să se manifeste în toate activităţiile tale. Fiecare are un spirit care poate fi şelfuit, un corp care poate fi antrenat şi o cale pe care să o urmeze. Eşti în viaţă pentru a cunoaşte ceea ce este sacru în tine. Adu pacea în propria ta viaţă şi aplică Arta Păcii în tot ce te înconjoară.

Omul nu are nevoie de case, bani, putere, sau de un anumit statut pentru a practica Arta Păcii. Paradisul se află acolo unde te afli şi acela este locul unde te poţi antrena.

Toate lucrurile, materiale şi spirituale, îşi au originea într-o singură sursă şi sunt legate între ele, ca şi cum ar fi o singură familie. Trecutul, prezentul şi viitorul sunt cuprinse toate în forţa vieţii.

Universul a luat naştere şi s-a dezvoltat dîntr-o singură sursă, iar noi evoluăm prin procesul de unificare şi armonizare.

Arta Păcii este medicamentul pentru o lume bolnavă. Răul şi dezordinea din lume există pentru ca omenirea a uitat că tot ceea ce există îşi are originea într-o singură sursă. Întoarce-te la sursă şi părăseşte gândurile pe egoism, dorinţe meschine, mânie. Cel care nu are nimic, de fapt are totul.

Dacă nu devii una,

Cu Vidul Cosmic,

Nu vei înţelege niciodată,

Arta Păcii.

Arta Păcii este aplicabila oriunde pe pământ, începând cu vastitatea spaţiului şi terminând cu cele mai mici plante şi animale.

Forţa vieţii pătrunde peste tot şi puterea ei este nelimitată. Arta Păcii ne permite să fim conştienţi şi să pătrundem în această rezervă uriaşă a energiei universale.

Opt forţe susţin creaţia

Mişcarea şi nemişcarea,

Solidificarea şi fluidizarea,

Expansiunea şi contracţia,

Unificarea şi divizarea.

Viaţa înseamnă evoluţie,

Dacă încetăm să mai creştem, fizic şi spiritual, suntem ca şi morţi.

Arta Păcii este o sărbătorire a unirii cerului, pământului şi umanitaţii. Este tot ceea ce este adevărat, bun şi frumos.

Din când în când este necesar să ne retragem în vârful munţiilor sau în văile ascunse, pentru a reface legatura cu sursa vieţii. Inspiră şi înalţă-te până la capătul universului; expiră şi adu universul înapoi, în interiorul tău. După aceasta, respiră toată fertilitatea şi vibraţia pământului. În cele din urmă, amestecă repiraţia cerului şi pe cea a pământului cu propria respiraţie, devenind însăşi Respiraţia Vieţii.

Toate elementele constitutive ale cerului şi ale pământului sălăşuiesc în înlăuntrul nostru. Viaţa însăşi este adevărul şi aceasta nu se va schimba niciodată.

Tot ce există în cer şi pe pământ respiră. Respiraţia este legatura care unifică cerul şi pământul. Când miliardele de variaţii ale respiraţiei pot fi sesizate atunci se nasc tehnicile individuale ale Artei Păcii.

Gândiţi-vă la flux şi la reflux Atunci când valurile lovesc ţărmul, ele se înalţă şi coboară, dând naştere unui sunet. Şi respiraţia ta trebuie să fie la fel, absorbind întregul univers în zona ombilicului, cu fiecare inspiraţie.

Trebuie să ştim ca noi toţi avem accces la patru comori: energia soarelui şi a lunii, respiraţia cerului, respiraţia pământului, creşterea şi descreşterea mareelor.

Cel care practica Arta Păcii trebuie să protejeze Marea Natura-reflectarea divină a creaţiei- şi să o menţină plăcută şi proaspătă. Acţiunea luptătorului da naştere frumuseţii naturale. Tehnicile subtile ale unui luptător apar la fel de natural ca şi primavara, vara, toamna şi iarna.

Lupta este vitalitatea care susţine viaţa.

Atunci când viaţa este victorioasă apare naşterea, când ea este înfrântă, apare moartea. Un luptător este întotdeauna angajat într-o batalie pe viaţă şi pe moarte pentru Pace.

Contemplă alcătuirile acestei lumi, ascultă cuvintele înţelepţilor şi însuşeşte-ţi tot ceea ce este bun.

Cu aceste lucruri la bază, deschide uşa ta catre adevăr.

Nu nesocoti adevărul, care este chiar în faţa ta. Studiază curgerea lină şi liberă apei unui fluviu prîntre stânci.

Invaţă din carţile sfinte şi de la oamenii înţelepţi.

Tot ce se află în jurul tău - chiar şi munţii, râurile, plantele şi copacii - ar trebui să-ţi fie profesori.

Recrează fiecare zi îmbrăcându-te cu cerul şi pământul, îmbăiaze-te cu înţelepciune şi iubire şi stai în inima Mamei Natură.

Să nu încetezi a învaţa

Din vocea pură a unui

Torent de munte

Care curge mereu,

Spumegând prîntre pietre.

Pacea îşi are originea în curgerea lucrurilor - inima sa este ca mişcarea vântului şi a valurilor.

“Calea” este ca şi venele prin care circulă sangele în corpul nostru, urmând curgerea naturală a forţei vieţii.

Dacă te abaţi cât de puţin, de la această esenţa divină, eşti în afara Căii.

Inima ta este plină de seminţe fertile, aşteptând să încolţească.

Aşa cum floarea de lotus răsare din mlaştină pentru a înflori în toată splendoarea ei, interacţiunea cu respiraţia cosmică face ca florile spiritului să înflorească şi să dea fructe în această lume.

Cercetează învăţătura pinului, a bambusului şi a florilor de prun. Pinul este mereu verde, cu rădăcini puternice şi venerabil. Bambusul este puternic, rezistent şi nu poate fi distrus. Floarea de prun este puternică, frumos mirositoare şi elegantă.

Atunci când te preocupi de “binele” şi răul tovarăşilor tăi, deschizi răutaţii o poarta spre inima ta. Testarea, competiţia şi criticarea altora te vor face slab şi te vor înfrange.

Strălucirea penetrantă a sabiilor

Mânuite de adepţii Căii

Loveşte duşmanul cel rau

Ce stă adânc ascuns

În trupul şi sufletul lor.

Arta Păcii nu este uşoară. Este o luptă dusă până la nimicirea dorinţelor păcătoase şi a întregii falsităţii interioare. Uneori Vocea Păcii răsună ca tunetul, zdruncinând fiinţele umane şi scoţându-le din amorţeala.

Clară precum cristalul

Ascuţită şi luminoasă,

Sabia sacră

Nu permite nici o breşă

În care să se cuibărească răul.

Pentru a putea practica în mod corect Arta Păcii trebuie:

Să calmezi spiritul şi să te întorci la sursă;

Să cureţi trupul şi spiritul prin îndepărtarea a tot ce înseamnă răutate, egoism şi dorinţă.

Să fii pururi recunoscator pentru darurile primite de la univers, familie, Natura Mamă şi semenii tăi.

Arta Păcii se bazează pe patru mari virtuţi: Curaj, Înţelepciune, Iubire şi Prietenie; simbolizate prin Foc, Cer, Pământ şi Apă.

Esenţa Artei Păcii constă în curaţirea de răutate, în armonizarea cu mediul înconjurător şi în îndepărtarea din Calea ta a tuturor obstacolelor şi barierelor.

Singurul leac împotriva materialismului constă în purificarea celor şase simţuri. (ochii, urechile, nasul, limba, trupul şi minte).

Dacă simţurile sunt impure, atunci percepţiile sunt înăbuşite.

Cu cât acestea sunt mai înăbuşite, cu atât simţurile devin mai contaminate. Acest lucru creează dezordine în lume, cel mai rău dintre toate.

Rafinează-ţi inima, eliberează-ţi cele şase simţuri, lăsăndu-le să functioneze fără obtrucţie, iar corpul şi sufletul tău vor străluci.

Toate formele de viaţă sunt o manifestare a spiritului, a iubirii, iar Arta Păcii este cea mai pură formă de exemplificare al acestui principiu.

Un luptător trebuie să oprească disputele şi vrajba. Iubirea universala există în mai multe forme; fiecărei manifestari ar trebui să i se permită o exprimare liberă.

Arta Păcii reprezintă adevarata democraţie.

Fiecare maestru, indiferent de timp sau spaţiu, a auzit chemarea şi a atins armonia, cu cerul şi pământul.

Spre vârful muntelui Fuji duc multe cărări, dar există o singură culme: iubirea.

Loialitatea şi devotamentul conduc la curaj. Curajul ne poartă la sacrificiu de sine. Sacrificiul de sine creează încredere în puterea iubirii.

Economia este baza societăţii

Când economia este stabilă, societatea se dezvolta. Economia ideală combină spiritualul şi materialul, şi cele mai bune mărfuri sunt sinceritatea şi iubirea.

Arta Păcii nu se bazează pe arme sau pe forţa brută, dimpotrivă, trebuie să ne armonizăm cu Universul, să menţinem pacea în teritoriile noastre, să hrănim viaţa şi să prevenim moartea şi distrugerea. Adevarătul sens al cuvantului samurai este acela de a servi pe ceilalţi, folosindu-te de puterea iubirii.

Cultivă şi şlefuieşte

Spiritul luptătorului

În timp ce serveşti în lume.

Luminează Calea

Cu propria ta lumină.

Calea Păcii este extrem de vastă, căci reflectă întreaga imagine a lumilor văzute şi nevăzute. Un luptător este exemplul viu al divinului, este cel care serveşte Marele Ţel.

Mintea ta ar trebui sa fie în armonie cu funcţionarea universului, trupul tău ar trebui să fie acordat cu mişcarile universului, trupul şi mintea ar trebui să devină un întreg, armonizat cu activitatea universului.

Deşi calea noastră este complet diferită de cea a luptătorilor din trecut, nu este necesar să abandonăm în totalitate vechile practici. Înglobează vechile tradiţii în aceasta Arta îmbrăcându-le cu haine noi şi construieşte pe stilul clasic pentru a crea forme mai bune.

Antrenamentul zilnic în Arta Păcii permite divinitaţii din interiorul tău să strălucească din ce în ce mai tare.

Nu te preocupa de ceea ce considera alţii că este bun, sau rău. Nu calcula şi nu te comporta nefiresc. Pastrează-ţi mintea concentrată asupra Artei Păcii şi nu critica alţi maeştri sau alte arte tradiţionale.

Arta Păcii nu va restricţiona niciodată nimic.

Ea îmbrăţişează şi purifică totul.

Practica Arta Păcii cu sinceritate iar gândurile rele şi haine vor disparea în mod natural.

Singura dorinţă care ar trebui să rămână este setea de a te antrena din ce în ce mai mult în această Cale.

Cei care sunt iluminaţi nu încetează niciodată să se automodeleze.

Realizările acestor maeştrii nu pot fi redate fidel prin cuvinte sau teorii.

Cele mai perfecte acţiuni sunt ecouri ale modelelor găsite în natură.

Zi după zi,

Antrenează-ţi inima,

Rafinează-ţi tehnicile,

Foloseşte-te de Unul, pentru a lovi mai mulţi!

Aceasta este disciplina Luptătorului.

Calea Luptătorului

Nu poate fi masurată

Prin cuvinte sau litere:

Înţelege esenţa

Şi pune-o în practică!

Ţelul antrenamentului este de a-l întări pe cel slab, de a fortifica trupul şi de a şlefui spiritul.

Fierul este plin de impurităţi care îl slăbesc; prin prelucrare el devine oţel şi este transformat într-o lamă ascuţită de sabie. Fiinţele umane se dezvoltă după acelaşi model.

Din cele mai vechi timpuri,

Cei doi stâlpi ai Căii au fost consideraţi

Învăţarea temeninică şi curajul.

Iluminaţi-vă trupul şi sufletul

Prin virtutea antrenamentului.

Instructorii îţi pot împărtăşii doar o parte a învăţăturii.

Depinde de practica ta devotată ca misterele Artei Păcii să devină realitate.

Calea unui Luptător se bazează pe omenie, iubire şi sinceritate, iar esenţa valorilor marţiale o reprezintă curajul adevărat, înţelepciunea, iubirea şi prietenia. Accentul pus pe aspectul fizic al luptei este inutil, deoarece puterea trupului este întotdeauna limitată.

Un adevărat luptător este întodeauna înarmat cu trei lucruri: stralucitoarea sabie a împăcării, oglinda curajului, a înţelepciunii şi a prieteniei; preţiosul giuvaer al iluminarii.

Inima unei fiinţe umane nu este cu nimic mai diferită de sufletul cerului şi al pământului. În practica ta să ai întodeauna în minte interacţiunea dintre cer şi pământ, apa şi foc, yin şi yang.

Arta Păcii este principiul non rezistenţei şi tocmai din această cauză ea este victorioasă încă de la început. Cei care au intenţii rele sau gânduri certareţe sunt instantaneu înfrânţi. Arta Păcii este invincibilă deorece nu se luptă cu nimic.

Nu există întreceri în Arta Păcii. Un adevărat luptător este invincibil deoarece el nu se întrece cu nimeni şi nimic. A învinge înseamnă să biruieşti spiritul certăreţ pe care îl găzduieşti în tine.

Să răneşti un adversar înseamnă să te răneşti pe tine însuţi. Arta Păcii înseamnă să controlezi agresiunea fară a provoca rănirea.

Luptătorul care este total trezit poate utiliza în mod liber toate elementele existente în cer şi pe pământ.

Adevăratul luptător învaţă cum sa perceapa corect activitatea universului şi cum să transforme tehnicile marţiale în modalitaţi de exprimare a puritaţii, bunătăţii şi frumuseţii.

Mintea şi trupul unui luptător sunt pătrunse de iluminare, înţelepciune şi calm profund.

Practică întotdeauna Arta Păcii într-o manieră vibrantă şi plină de bucurie.

Este necesar să dezvolţi o strategie care utilizează toate condiţiile fizice şi elementele care îţi sunt la îndemână. Cea mai bună strategie se bazează pe un set nelimitat de reacţii de răspuns.

O poziţie sau o postură bună reflectă o stare corespunzătoare a minţii.

Cheia spre o bună tehnică este să îţi păstrezi mâinile, picioarele şi şoldurile drepte şi contractate. Dacă eşti centrat, poţi sa te mişti liber. Centrul fizic este ombilicul tau; Dacă e şi mintea ta concentrata acolo, ai asigurată victoria în orice înfruntare.

******************* Mişca-te ca o raza de luminal

Zboara ca fulgerul,

Loveşte ca tunetul,

Mişca-te în cercuri

In jurul unui centru stabil.

Tehnicile presupun calitaţi care reflecta natura lumii noastre. în funcţie de circumstanţe ar trebui sa fi: tare ca diamantul, flexibil ca o salcie, uşor curgator ca apa sau la fel de imaterial ca spaţiul.

Dacă adversarul tau ataca cu foc impotriveşte-te cu apa, devenind complet fluid şi liber curgator. Prin natura sa, apa nu se loveşte de nimic, şi nu se opune la nimic. Din contra, absoarbe orice lovitura fara vatamare.

Functionand impreuna în armonie, stanga şi dreapta, nasc toate tehnicile. Mana stanga ia cunoşinţa de viaţa şi de moarte, iar mana dreapta le controleaza. Cele patru membre ale trupului sunt cei patru stalpi ai cerului şi reprezinta cele opt direcţii, yin şi yang, inauntru şi în afara.

Manifesta yang în mana ta dreapta, echilibreaz-o cu yinul din cea stanga şi ghideazaţi partenerul.

Tehnicile Artei Păcii nu sunt nici rapide, nici lente, nu sunt nici pe interior, nici pe exterior. Ele transcend timpul şi spatiul.

Fii neclintit ca Marele Pământ;

Unduieşte-te precum Giganticele Valuri;

Stai infipt precum un copac, şezi ca o stanca;

Foloseşte-te de Cel Unic pentru a lovi în toţi;

Invaţa şi uita.

Când un adversar inainteaza, mergi spre el şi saluta-l; Dacă vrea sa se retraga, lasa-l sa plece.

Trupul ar trebui sa fie triunghiular, iar mintea circulara. Triunghiul reprezinta generarea energiei şi este cea mai stabila poziţie fizica.

Cercul sombolizeaza liniştea şi perfecţiunea, sursa tehnicilor nelimitate.

Patratul reprezinta soliditatea, baza controlului aplicat.

Intodeauna incearca sa fii în comuniune cu cerul şi pământul, atunci lumea va aparea în adevarata sa lumina. Orgoliul dispare şi te poţi contopi cu orice atac.

Dacă inima ta este suficient de mare incat sa-ţi cuprinda adversarii, poţi vedea prin ei şi le poţi evita atacurile. Odata ce i-ai invaluit, vei fi capabil sa-i conduci pe calea indicate de cer şi pământ.

Elibereaza-te de slabiciune,

Nu mai ignora

Atacurile meschine,

Ale inamicilor tai,

Treci la acţiune impotriva lor!

Nu mai privi lumea cu repulsie şi frica.

Infrunta cu curaj tot ceea ce iţi scot în cale zeii.

Fiecare zi din viaţa unui om conţine bucurie şi furie, durere şi placere, intuneric şi lumina, urcuşuri şi caderi. Fiecare moment este o parte din natura - nu incerca sa te opui sau sa negi ordinea cosmica a lucrurilor.

Protectori ai acestei lumi

Si pazitori ai Cailor

Ai zeilor şi ai Buddha-şilor,

Tehnicile Păcii

Ne permit sa acceptam orice provocare.

Viaţa insaşi este o permanenta incercare. Antrenandu-te trebuie sa te supui unor teste şi sa te cizelezi petnru a putea face faţa marilor provocari ale vieţii. Transcede taramul vieţii şi al morţii şi atunci vei fi capabil sa abordezi cu calm şi cu stapanire de sine crizele cu care te vei confrunta.

Fii recunoscator chiar şi oamenilor dificili, negativişti şi rai. Sa faci faţa unor asemenea obstacole este o parte esenţiala din antrenamentul în Arta Păcii.

Eşecul este cheia succesului; fiecare greşeala ne invaţa ceva.

In momentul în care

Luptătorul

Îşi infrunta duşmanul,

Nimic din ceea ce il inconjuara

Nu trebuie sa scape atenţiei sale.

Chiar Dacă infrunţi

Doar un singr duşman,

Fii vigilent

Pentru ca intodeauna

eşti inconjurat

De mai mulţi duşmani.

Arta Păcii inseamna sa completezi ceea ce iţi lipeşte.

Trebuie sa fii pregatit sa preiei 99% din atacul unui duşman şi sa priveşti moartea în faţa, pentru a-ţi ilumina Calea.

In tehnicile noastre întram cu totul, ne contopim cu totul şi controlam ferm un atac. Puterea constă în stabilitatea şi concentrearea ki-ului; confuzia şi slabiciunea apare când ki-ul stagneaza.

Sunt doua feluri de Ki: cel obişnuit şi cel adevarat. Ki-ul obişnuit este rudimentar şi greoi; cel adevarat este uşor şi versatil. Pentru a putea sa te desfaşori bine, trebuie sa te eliberezi de Ki-ul tau obişnuit şi sa permiţi trupului tau sa asimileze adevaratul ki. Acestea sunt bazele unei tehnici puternice.

In Arta Păcii nu se ataca niciodata. Atacul este dovada pierderii controlului. Nu fugii niciodata de nici un fel de provocare şi nu incerca sa suprimi sau sa controlezi un adversar într-un mod forţat. Lasa-i pe adversari sa te atace cum sunt ei şi contopeşte-te cu ei. Nu fugi niciodata dupa adversari. Redirecţioneaza fiecare atac şi retrage-te ferm.

Vazandu-ma în faţa lui,

Duşmanul ma ataca,

Dar în acelaşi timp

Eu am şi ajuns în siguranţa

In spatele lui.

Când eşti atacat, unifica-ţi partea de sus, de mijloc, şi cea de jos a trupului. Întra, intoarce-te şi contopeşte-te cu adversarul, în faţa, şi în spate, în dreapta şi în stanga.

Spiritul este adevaratul tau scut.

In permanenţa ne confruntam cu adversari, dar în realitate nu este nici un adversar acolo. Întra adanc într-un atac şi neutralizeaza-l în timp ce redirecţionezi forţa în propria ta sfera.

Nu te uita fix în ochii adversarului - te-ar putea hipnotiza. Nu te uita insistent la sabia lui - te-ar putea intimida. Nu te concentra deloc asupra adversarului tau - ţi-ar putea absorbi energia. Esenţa antrenamentului este sa-ţi duci complet adversarul în sfera ta. Dupa care, poţi sta unde vrei.

Chiar şi cea mai puternica fiinţa umana are o sfera limitata a puterii. Adu-o în afara sferei sale şi întrodu-o în propriaţi sfera, iar puterea i se va risipi.

Stanga şi dreapta,

Evita toate

Loviturile şi pararile.

Intuieşte ce gandesc adversarii

Şi impraştie-i.

Adevarata Arta a Păcii nu inseamna sa sacrifici un om pentru a invinge inamicul. Invinge-ţi duşmanii pastrandu-te intodeauna într-o poziţie sigura şi de neatacat. Aşa, nimeni nu va suferi pierderi. Calea unui Luptător, Arta Păcii, este sa inabuşi problemele inainte ca ele sa apara. Ea constă în a invinge spiritul adversarului, facându-l sa realizeze consecinţele acţiunilor sale. Calea Luptătorului constă în obţinerea şi pastrarea

armoniei.

Stapaneşte tehnicile divine

Ale Artei Păcii

Şi nici un inamic

Nu va indrazni

Sa te provoace.

In antrenament nu te grabi, pentru ca ai nevoie de minim zece ani pentru a stapani chestiunile de baza şi pentru a avansa spre primul rang. Sa nu crezi niciodata ca eşti atotştiutor, cel mai perfect maestru; trebuie sa continui sa te antrenezi în fiecare zi cu prietenii şi elevii tai, şi sa progresaţi impreuna în Arta Păcii.

Progresul vine

Pentru cei care

Se antreneaza şi iar se antreneaza….

Dacă te bazezi pe tehnici secrete

N-o sa ajungi nicaieri.

Sa te pierzi

Într-o tehnica sau alta

Nu iţi este de nici un folos

Actioneaza cu hotarare

Fara rezerve.

Dacă percepi adevarata natura a pământului şi a cerului, vei inţelege propria ta natura. Dacă inţelegi un anumit principiu, pune-l în practica. Dupa fiecare aplicaţie practica, mediteaza asupra eforturilor tale. Aşa vei progresa.

Arta Păcii poate fi rezumata aşa: “Adevarata victorie este victoria asupra ta insuţi; aproprie-te cat mai mult de acea zi!”

“Adevarata victorie” inseamna curaj de neclintit;

“victoria asupra ta insuţi” simbolizeaza un efort continuu.

“aproprie-te cat mai mult de acea zi” reprezinta momentul glorios al triumfului, care se petrece aici şi acum.

Renunţa la ganduri care te limiteaza şi intoarce-te la vidul adevarat. Fii una cu Marele Vid Creator. Acesta este secretul Caii Luptătorului.

Pentru a pune cu adevarat în practica Arta Păcii, trebuie sa fi capabil sa zburzi liber deopotriva pe taramurile lumii reale, ale celei ascunse şi ale celei divine.

Dacă inţelegi Arta Păcii,

Atunci aceasta Cale dificila,

Aşa cum este ea,

Te va conduce mai presus

de armonia celesta.

Tehnicile Caii spre Pace sunt într-o permanenta schimbare. Fiecare intalnire este unica şi cel mai potrivit raspuns poate sa apara de la sine.

Tehnicile de astazi vor fi diferite maine.

Nu te lasa prins de forma şi aparenţele unei provocari.

Arta Păcii nu are forma, ea este o cautare spirituala.

In cele din urma poţi uita de tehnica. Cu cat progresezi mai mult, cu atat ai mai puţin de invanţat. Calea cea MAre inseamna de fapt ca nu există Cale.

Arta Păcii practicata de mine poate face loc celor opt milioane de zei care există în lume, iar eu cooperez cu fiecare dîntre ei. Zeul Păcii este imens şi stapaneşte tot ceea ce este divin şi iluminat în fiecare taram.

Arta Păcii este o forma de rugaciune care geneareaza lumina şi caldura. Uita de umila ta persoana, detaşeaza-te de obiecte şi o sa degaji lumina şi caldura. Lumina inseamna inţelepciune, iar caldura compasiune.

Nu este suficient sa construieşti altare şi temple. Fii un Buddha în viaţa! Noi toţi ar trebui sa ne transformam în zei ai compasiunii sau în Buddha victorioşi.

Bazeaza-te pe Pace

Pentru a-ţi activa

Nenumaratele puteri

Fa pace în mediul tau

Şi creeaza o lume minunata.

Divinitatea nu este ceva de neinţeles

Ea se afla în cer, pe pământ şi inlauntrul nostru.

Fi una cu cosmosul şi gandul transcendenţei va disparea. Transendenţa aparţine lumii profane. Când dispare orice urma de transcendenţa, adevarata persoana – Fiinţa divină - se manifesta. Goleşte-ţi mintea şi lasa divinitatea sa se manifeste prin tine.

Nu poţi sa vezi sau sa atingi divinitatea cu simţurile tale grosiere. Divinitatea este în tine, nu în alta parte. Uneşte-te cu Divinitatea, şi vei fi capabil sa percepi zeii, oriunde te-ai afla, dar nu incerca sa-i inţelegi sau sa te agaţi de ei.

Divinitaţii nu ii place sa fie inchisa într-un templu. Ii place sa stea în aer liber. Ea se afla aici, chiar în acest trup. Fiecare dîntre noi este un univers în miniatura, un sanctuar viu.

Arta Păcii este o religie, care nu e religie; ea desavarşteşte şi completeaza toate religiile.

Calea este extrem de vasta. Din timpuri trecute şi pana acum, nici chiar cei mai mari inţelepţi nu au fost în stare sa perceapa şi sa inţeleaga întreg adevarul; explicaţiile şi invaţaturile maeştrilor şi ale sfinţilor exprima numai o parte a întregului. Nimeni nu este în stare sa cuprinda cu totul aceste lucruri.

Indreapta-te pur şi simplu spre lumina şi caldura, invaţa de la zei şi practicând cu devoţiune Arta Păcii, devino una cu Divinul..

Posted by Leonard on July 26th, 2006