Reînvierea marelui yoghin Sri Yukteswar şi revelaţiile sale uluitoare
Fragment din celebra lucrare “Autobiografia unui yoghin�? de Swami Yogananda
Într-o zi, forma glorioasă a grandiosului avatar Krishna îmi apăru, învăluită de o lumină orbitoare, în camera mea din Regent Hotel, la Bombay. Viziunea se manifestă în faţa ochilor mei uluiţi, pe acoperişul marelui imobil din faţă, pe când priveam spontan pe fereastra larg deschisă de la etajul al doilea. Fascinanta formă îmi făcu, surâzând, un semn prietenesc. Tocmai începusem să mă întreb ce putea să însemne acest mesaj, când iată că imaginea lui Krishna dispăru, după ce făcu un gest de binecuvântare. Profund uşurat şi cuprins de o extraordinară emoţie plăcută, am presimţit că această viziune va fi pentru mine preludiul unor mari evenimente de ordin spiritual. În ziua de 19 iunie 1936, la exact o săptămână după viziunea măreaţă a lui Krishna pe care am avut-o, tocmai meditam în aceeaşi cameră de la hotel când, deodată, o strălucire cu totul uimitoare mă trezi din profunda mea stare de sublimă reculegere; întreaga cameră se transformase parcă într-o feerică lume de vis, în care lumina soarelui se transmutase subit într-o splendoare supranaturală. Îmbătat de extaz, am remarcat atunci uluit că îl puteam contempla din nou pe Sri Yukteswar,
el însuşi, în carne şi oase, materializat acum instantaneu, la câteva luni după moarte, în faţa mea.
– Fiul meu!
Maestrul vorbea blând şi un sublim surâs lumina faţa sa angelică. Pentru prima dată în viaţa mea nu am îngenuncheat la picioarele sale sacre, ci i le strângeam cu frenezie în braţe. Angoasa ultimelor luni în care îi simţisem atât de intens lipsa nu mai însemna nimic pe lângă fericirea pură, nesfârşită, pe care o trăiam acum.
– O, iubitul meu Învăţător, pentru ce m-ai părăsit?
Excesul de bucurie făcea să pară aproape incoerente cuvintele mele.
– De ce m-ai lăsat să plec la Kumbha Mela? Cu câtă amărăciune mi-am reproşat atunci că te-am părăsit!
– Nu vroiam să-ţi spulber speranţa de a-l întâlni pe Babaji în acelaşi loc în care el îmi apăruse şi mie. În fond, iată că nu te-am părăsit decât pentru un scurt interval; căci – priveşte-mă – nu sunt eu oare acum, din nou, alături de tine?
– Dar oare eşti chiar tu, Leul lui Dumnezeu? Porţi tu acum acelaşi înveliş carnal pe care eu l-am îngropat în nisipul uscat de la Puri?
– Da, fiul meu, sunt chiar eu în persoană. Acesta este corpul meu din carne şi sânge. El pare eterat în ochii spiritului meu, dar pentru tine el este perfect material. Am realcătuit şi materializat din atomi cosmici un trup în întregime nou, care este identic cu acela – care era un efemer vis cosmic – pe care tu l-ai înmormântat în nisipul iluzoriu de la Puri, în sânul acestei lumi fizice de vis. Într-adevăr, trebuie să ştii că eu am reînviat, dar nu pe Pământ, ci pe o sublimă planetă a Universului astral superior, ai cărei locuitori sunt extrem de evoluaţi spiritual; de altfel, ei sunt cu mult mai pe măsura nivelului meu de evoluţie lăuntrică decât umanitatea terestră. Acolo sus, tu şi aceia care sunt suficient de evoluaţi spiritual şi pe care tu îi iubeşti, veţi veni probabil într-o zi să mă regăsiţi.
– Guru nemuritor, povesteşte-mi tot, te implor! Vreau să ştiu care este misterul acestei reîntoarceri.
Maestrul schiţă un zâmbet.
– Te rog însă, copilul meu, să-ţi slăbeşti puţin strânsoarea braţelor!
Într-adevăr, atunci mi-am dat seama că îl strângeam pe guru-l meu cu o forţă herculeană, fericit să regăsesc aceeaşi aromă familiară care emana din corpul său fizic. Chiar şi acum, de câte ori îmi amintesc, mai simt încă în palme contactul cu carnea sa divină şi această senzaţie îmi apare de fiecare dată atunci când evoc acele ore de neuitat.
– Aşa precum profeţii au ca misiune să ajute umanitatea să evolueze spiritual sau să-şi ispăşească karma ei fizică, tot aşa Dumnezeu mi-a încredinţat, într-o lume superioară, misiunea de ghid spiritual salvator, îmi explică Sri Yukteswar. Această lume se numeşte Hiranyaloka („Planeta astrală iluminată�?). Sarcina mea esenţială acolo este să ajut fiinţele care sunt suficient de evoluate să-şi ispăşească karma astrală, pentru a se elibera astfel pentru totdeauna de renaşterile astrale. Locuitorii din Hiranyaloka au un înalt grad de evoluţie spirituală, fiecare dintre ei atingând, în cursul ultimei lor reîncarnări terestre, datorită practicii yoga şi a meditaţiei profunde, puterea de a-şi părăsi, în stare de deplină conştienţă, propriul corp fizic în momentul morţii. Nimeni nu este altfel demn şi, prin urmare, nu poate absolut deloc să intre în Hiranyaloka dacă nu a depăşit, pe când exista încă în sfera terestră, stadiul de savikalpa samadhi, pentru a-l atinge apoi pe acela de nirvikalpa samadhi(1).
Locuitorii din Hiranyaloka au trecut deja prin acel tărâm al astralului unde oamenii stau, în general, pentru un timp mai lung sau mai scurt după moarte, în funcţie de karma lor; toţi au rupt deja multe dintre lanţurile acţiunilor lor trecute în lumea astrală, căci numai fiinţele care sunt suficient de avansate pot să ducă la bun sfârşit această acţiune de mântuire(2). Pentru a-şi purifica în întregime corpul astral de orice reziduu karma-ic, aceste fiinţe superioare renasc prin intermediul legilor cosmice, specifice acestui tărâm, cu un nou corp astral mult mai rafinat, în lumea din Hiranyaloka, soare (adevărat focar sublim) al universului astral, în care eu am reînviat după părăsirea corpului fizic, pentru a le oferi felurite sfaturi spirituale fiinţelor de acolo. Hiranyaloka cuprinde, de asemenea, unele spirite extrem de evoluate, care au venit dintr-un tărâm net superior, încă şi mai subtil, universul cauzal.
O asemenea fuziune profund spirituală se stabilise între Maestrul meu şi mine încât el îmi comunica atunci aproape totul printr-un fel de subtilă viziune reciprocă, atât prin intermediul cuvintelor, cât şi prin transmisia telepatică a gândurilor.
– Scrierile yoghine străvechi arată, continuă Sri Yukteswar, că Dumnezeu a îmbrăcat spiritul uman nemuritor cu trei învelişuri succesive: corpul cauzal, ţesut şi alcătuit numai din idei, corpul astral subtil, reşedinţa sau, altfel spus, vehiculul mentalului (Manas) şi al afectivităţii şi, în sfârşit, corpul fizic grosier. Pe Pământ, omul este înzestrat cu un aparat senzorial, care corespunde la fiinţa astrală conştiinţei şi afectivităţii, într-un corp care este format din prana(3).
Fiinţa cauzală „trăieşte�? şi se mişcă în sfera grandioasă, extrem de subtilă, beatifică, a ideilor pure. Activităţile mele actuale mă pun mai mereu în contact cu fiinţe evoluate ale astralului care se pregătesc cu asiduitate să pătrundă şi să rămână pentru totdeauna în universul cauzal.
– Învăţătorule adorat, mai oferă-mi, te rog, şi alte detalii semnificative asupra vieţii eterate a universului astral.
– Există o infinitate uluitoare de planete astrale care sunt populate cu fiinţe astrale, care mai de care mai frumoase şi înzestrate cu felurite calităţi extraordinare, îmi explică Maestrul. Pentru a călători de la o planetă astrală la alta, locuitorii lor se servesc în mod spontan de simţurile lor astrale, utilizând instantaneu diferitele energii astrale subtile, care sunt mult mai rapide şi mai puternice decât electricitatea sau radiaţiile invizibile ce sunt folosite în lumea fizică de către oameni.
Universul astral, care este alcătuit din formele subtile rafinate ale luminii diferenţiate (akasha tattva), este surprinzător de mult mai frumos, mai plin de iubire şi mai vast decât cosmosul material. Întregul univers fizic, deşi pare infinit pentru oameni, este – analogic vorbind – suspendat precum o mică nacelă solidă la „aeronava“ gigantică a universului astral. Nenumărate sunt într-adevăr galaxiile materiale care se găsesc împrăştiate în puzderia stelelor şi constelaţiilor, dar infinit mai numeroase sunt galaxiile şi constelaţiile universului astral, ale căror sisteme solare au nişte planete astrale care sunt incomparabil mai frumoase şi mai uluitoare decât acelea ale voastre; acolo, în zori, sorii lor fascinanţi strălucesc în mii de indescriptibile aurore boreale, oglindindu-se în ochii plini de dragoste şi fericire ai locuitorilor lor. Ziua şi noaptea acolo sunt mult mai lungi decât pe Pământ.
Universul astral este, în general, cu mult mai frumos, mai diafan, mai plin de dragoste şi mai pur, fiind totodată incomparabil mai armonios şi mai bine organizat decât lumea fizică. Acolo nu există nici zone ciudate de deşert şi nici planete care nu pot fi locuite. Toate flagelurile terestre: ierburile otrăvitoare sau rele, microbii, insectele sau şerpii sunt aproape complet necunoscute în lumea astrală, ca de altfel şi diferenţele de climat sau de anotimp; o eternă vară paradisiacă domneşte acolo, temperată de fermecătoare ploi torenţiale, ce cad în milioane de picături multicolore; acolo, în anumite zone, apar uneori ninsori de o albeaţă orbitoare. Pe aceste planete astrale se află, de asemenea, lacuri de opal, mări luminoase, râuri cristaline de culoarea curcubeului care le înfrumuseţează peisajele paradisiace. Locuitorii astralului trăiesc stări indescriptibile de fericire şi, plini de bucurie şi armonie, se iubesc fiind mereu plini de altruism şi bunătate.
Universul astral obişnuit, dar nu lumea superioară a lui Hiranyaloka, este populat de zeci de milioane de suflete umane care au venit mai mult sau mai puţin recent de pe Pământ, ca şi de sute de miliarde de alte fiinţe. Peşti, animale, fee (iele), sirene, salamandre, gnomi (pitici), semi-zei sau alte spirite superioare net diferenţiate locuiesc pe diferitele planete astrale, fiind amplasate acolo în mod exact, după afinităţile care le sunt specifice în ceea ce priveşte frecvenţa de vibraţie predominantă şi în conformitate cu aspectele caracteristice ale karma-ei lor.
Tărâmuri întregi cu diferite frecvenţe vibratorii sunt aici, în universul astral, rezervate atât fiinţelor bune, cât şi celor rele; primele (cele bune) pot să se deplaseze aproape instantaneu, liber, de la o zonă la alta, pe când cele rele se află în mod strict limitate şi rămân închise pe planeta sau în tărâmul lor. Întocmai precum oamenii trăiesc la suprafaţa globului, viermii în pământ, peştii în apă, păsările în aer, într-un mod care este analogic asemănător, diferitele specii sau categorii de fiinţe subtile astrale, de la cele superioare până la cele inferioare, sunt mai mult sau mai puţin limitate într-un mod adecvat, în conformitate cu propriul lor domeniu de vibraţie lăuntrică sau, altfel spus, după propria frecvenţă dominantă de emisie-recepţie.
Îngerii decăzuţi (involuaţi), care au fost expulzaţi din zonele superioare ale universului astral, sunt cel mai adesea într-un război perpetuu chiar între ei şi utilizează pentru aceasta nişte sui generis „bombe cu energii malefice“, forţe subtile rele pe care ei le captează prin intermediul anumitor mantra-e(4). Aceste fiinţe egoiste, sadice şi răufăcătoare bântuie îndârjite numai prin întunecatele regiuni infernale ale astralului inferior, care este plin de energii malefice, fiind tocmai de aceea întunecat şi apăsător. Acolo ele îşi ispăşeasc până la urmă, într-un interval de timp de zeci sau sute de ani astrali, karma lor cea rea, prin multe suferinţe, chinuri cumplite, coşmaruri îngrozitoare şi spaime de nedescris.
Note:
(1) În savikalpa samadhi, adeptul yoga a atins, din punct de vedere spiritual, comuniunea interioară cu Divinul, dar el nu poate păstra în mod neîntrerupt această stare de conştiinţă cosmică decât în starea de transă extatică yoghină. Meditaţia yoghină profundă îi permite în continuare să ajungă la starea plenară de conştiinţă cosmică nirvikalpa samadhi, în care el îşi realizează toate activităţile zilnice fără a mai pierde deloc contactul cu Divinul (Dumnezeu). În nirvikalpa samadhi yoghinul dizolvă ultimele rămăşiţe ale karma-ei sale materiale sau pământene. Cu toate acestea, el poate să mai aibă de consumat o anumită karma astrală sau cauzală şi de aceea renaşte în astral şi apoi în cauzal, în sfere cu vibraţii foarte înalte.
(2) Deoarece cele mai multe fiinţe, atunci când se bucură de frumuseţea bunurilor astrale, nu văd deloc necesitatea unui efort spiritual susţinut.
(3) Sri Yukteswar foloseşte aici cuvântul prana, dar eu aş fi tentat să traduc mai bine acest termen prin „biotroni�?. Scrierile yoghine secrete menţionează, printre alte energii subtile, Anu - „atomul�? şi Paramanu - „ceea ce depăşeşte atomul“, care în realitate sunt finele energii tainice care susţin şi energizează electronii şi, în sfârşit, mai există prana, forţa cea subtilă esenţială care este creatoare a vieţii. Atomii şi electronii sunt cel mai adesea orbi şi într-o oarecare măsură automatici, prana însă este dotată cu o sui generis inteligenţă. Astfel, de exemplu, în cazul concepţiei, prana („biotronii�?) spermatozoidului şi cea a ovulului determină dezvoltarea ulterioară a embrionului într-o precisă conformitate cu legea karma-ei.
(4) Mantra este o frecvenţă de vibraţie care determină un proces de rezonanţă şi care face posibilă acordarea pe o frecvenţă subtilă de manifestare energetică. O mantra este emisă cel mai adesea în mod mental, cu o continuă şi cât mai mare focalizare. Atât Purana-ele şi Shastra-ele, cât şi scrierile secrete yoghine descriu de multe ori războaiele care au fost susţinute cu ajutorul unor mantra-e între deva (zeii cei binefăcători) şi asura (titanii cei demoniaci). Se spune că, odată, un asura (o fiinţă demonică gigantică) a încercat să-l ucidă pe un deva (zeu binefăcător) cu ajutorul energiei subtile a unei mantra-e malefice. Totuşi, datorită greşelilor de emisie a sunetului mental de acordare pe lungimea de undă a energiei rele pe care vroia s-o utilizeze, efectul obţinut a fost orientarea acelei energii subtile malefice într-un sui generis efect de bumerang care, întorcându-se asupra lui prin oglindire, l-a ucis imediat exact pe acel titan.
n vastul univers astral superior, aflat deasupra negrei şi înfiorătoarei închisori astrale, care este adevăratul infern, totul nu este decât frumuseţe, iubire, armonie şi splendoare. Universul astral, fiind la modul cel mai natural în deplină armonie cu perfecţiunea divină, fiecare lucru, fiinţă sau aspect care există acolo este creat în mod direct prin Voinţa şi imaginaţia divină şi în mod indirect şi parţial prin voinţa şi imaginaţia fiinţei astrale respective. Fiinţa astrală posedă, deci, capacitatea de a modela după voie – prin imaginaţie şi prin gând – orice formă sau, altfel spus, i se permite să perfecţioneze şi să înfrumuseţeze tot ceea ce Creatorul Suprem (Dumnezeu) a creat deja, căci El a oferit fiilor săi din astral privilegiul sublim de a putea să modifice la voinţă universul în care trăiesc. Dacă pe Pământ materia solidă poate fi transformată prin laborioase şi complexe procese chimice şi fizice, aici, în acest univers superior, un simplu act de voinţă şi de imaginaţie este suficient pentru a modifica fulgerător în lichid, gaz sau energie materia cea subtilă care este caracteristică lumii astrale.
Umanitatea este confruntată cu războaie care au loc pe pământ, pe mări şi în aer. Lumea astrală, dimpotrivă, este lumea bucuriei, a armoniei, a jocurilor amoroase, a iubirii profunde şi a egalităţii. Fiinţa astrală îşi poate modifica instantaneu, la voinţă, prin materializare sau dematerializare adecvată, corpul astral. Flori, peşti sau animale pot aici să se transforme temporar în fiinţe omeneşti astrale sau chiar să ia nu contează ce formă care este aproape identică cu aceea a altor făpturi astrale. Toţi locuitorii astralului comunică între ei cu o extraordinară uşurinţă, telepatic, fără nici un fel de aparat. Nici o lege bine definită a naturii, în afara Legii rezonanţei cu energiile binelui, iubirii şi armoniei divine, nu li se impune; astfel, aici un arbore astral poate fi determinat instantaneu, prin acelaşi act de voinţă care a fost descris anterior, să producă o portocală sau orice alt fruct, ori o floare sau, uneori, chiar obiecte. Există totuşi în lumea astrală şi anumite restricţii de ordin karma-ic, care fac să nu fie permis chiar orice, dar în general nu există, cu excepţia valorilor supreme divine, nici un fel de scară rigidă a valorilor cu privire la diferitele fiinţe şi obiecte ale astralului, totul aici fiind pătruns de lumina divină esenţială, creatoare (akasha tattva).
Nimeni dintre locuitorii astralului nu se mai naşte din femeie, cu toate că fiinţele astrale de sex opus se unesc adeseori amoros într-o deplină libertate; copiii, în cazul cuplurilor amoroase astrale, sunt în mod direct şi fulgerător materializaţi de fiinţa astrală care îi doreşte, datorită voinţei sale cosmice, şi apoi ei se manifestă într-o formă astrală care este precis definită. Sufletele care sunt recent lipsite de corpuri fizice pentru că părăsesc lumea terestră sau, altfel spus, planul fizic al altor planete prin aşa-zisa „moarte“, sunt uneori atrase într-un „cămin“ al unui cuplu astral printr-o subtilă armonie care apare între frecvenţele subtile de vibraţie care le sunt caracteristice sau, cu alte cuvinte, graţie afinităţilor psihice, mentale şi spirituale pe care le prezintă sufletul în cauză care tocmai a părăsit lumea pământească (fizică).
Un corp astral este total insensibil la frig, la căldură sau la orice altă condiţie naturală care există pe Pământ. Anatomia caracteristică a corpului astral comportă un fel de creier subtil astral, „lotusul cu 1000 de petale de lumină“ (sahasrara) şi cei 6 centri subtili de emisie şi de captare a subtilelor energii astrale – chakra-e – ce se află plasaţi de-a lungul lui sushumna nadi, axul subtil esenţial cerebro-spinal. Inima astrală (care este reprezentată de anahata chakra) îşi ia energia subtil afectivă cosmică şi lumina iubirii divine, care îi trezeşte şi îi amplifică o stare de iluminare interioară extatică, chiar din subtilul creier astral (sahasrara) şi apoi o retrimite şi o difuzează spre a fi transformată în nenumărate feluri, în întregul corp astral sub forma „biotronilor�? sau a diferitelor forme de prana. Fiinţa astrală acţionează, deci, asupra corpului său astral prin intermediul acestor energii subtile prana-ice (biotronice) sau cu ajutorul vibraţiilor subtil energetice ale unor mantra-e care permit acordul aproape instantaneu sau vibraţia la unison cu anumite energii astrale, care prezintă fiecare o anumită frecvenţă specifică de vibraţie.
Corpul astral al unei fiinţe din lumea astrală se modelează întocmai ca o copie care este realizată în mod exact după forma fizică a ultimei încarnări în lumile fizice ale materiei solide. Fiinţa astrală îşi păstrează, de regulă, aparenţa corporală exterioară pe care a avut-o, în ceea ce priveşte frumuseţea şi armonia fizică, la apogeu, în tinereţea sa, în ultima naştere pământească. Totuşi, uneori, o fiinţă astrală care este foarte detaşată preferă să-şi menţină mai departe aparenţa corporală pe care a avut-o la bătrâneţea sa pământească, precum remarci că fac eu în această manifestare.
Şi Maestrul meu, care era el însuşi încarnarea eternei tinereţi şi a iubirii, surâse în mod semnificativ la aceste cuvinte.
Deosebindu-se în mod net de lumea fizică a celor trei dimensiuni spaţiale, care sunt percepute doar prin cele cinci simţuri, lumea astrală ne devine perceptibilă în special prin cel de-al şaselea simţ: intuiţia astrală. Numai prin intermediul acestui simţ al intuiţiei astrale sau, altfel spus, prin cel de-al 6-lea simţ, fiinţa astrală primeşte instantaneu sau, altfel spus, recepţionează toate senzaţiile vizuale, auditive, olfactive, gustative şi tactile. Fiinţa astrală posedă sau, altfel spus, este înzestrată cu trei ochi, primii doi fiind pe jumătate închişi; al treilea, care este supranumit de yoghini ochiul lui Shiva sau ajna chakra, este acum larg deschis, fiind chiar ochiul care permite să se perceapă totul în universul astral. Acest ochi se află chiar în mijlocul frunţii corpului astral. Fiinţa astrală este înzestrată, de asemenea, cu toate organele exterioare ale simţurilor: nas, limbă, ochi, piele, urechi, dar intuiţia sa astrală sau deplina trezire şi activare a celui de-al şaselea simţ, care la ea îşi are centrul în mijlocul frunţii, îi permite să recepteze şi să transmită fulgerător diferitelor părţi ale corpului ei felurite categorii de senzaţii. Tocmai de aceea, ea poate „să vadă�? spontan cu urechea, cu nasul sau cu ochii, „să audă�? prin intermediul ochilor sau al limbii ori să comunice simţul gustativ urechilor, pielii etc(1).
Corpul fizic uman este expus la tot felul de accidente; corpul astral eterat al unei fiinţe astrale poate şi el, de asemenea, să sufere uneori o leziune oarecare dar, cu toate acestea, el este imediat vindecat printr-un act instantaneu de voinţă şi prin focalizarea imaginaţiei cre atoare, care imediat după aceea îl va face să arate exact la fel ca înainte.
– Gurudeva, locuitorii astralului sunt frumoşi?
– Pentru ei frumuseţea este, mai presus de orice, spirituală şi nu doar formală, răspunse Sri Yukteswar. Iată de ce fiinţa astrală nu acordă o prea mare importanţă exteriorului sau, altfel spus, formei exterioare a corpului său astral. Ea poate, prin urmare, să îmbrace sau să se metamorfozeze, după voie, în toate formele sau ipostazele exterioare pe care la un moment dat le doreşte. Întocmai aşa cum în lumea fizică un om se îmbracă oricum doreşte, împodobindu-se după cum vrea el să apară într-un anumit context – spre exemplu pentru o gală – tot aşa, într-un mod asemănător, şi fiinţa astrală îşi asumă uneori felurite forme corporale astrale, care pot fi extraordinar de frumoase.
Pe planetele superioare ale astralului precum Hiranyaloka, feerice şi sublime ceremonii divine sărbătoresc eliberarea spirituală a unei anumite fiinţe astrale care, datorită eforturilor ce au fost făcute pe calea spirituală, a meritat până la urmă să se ridice până în sferele tainice de existenţă ale universului cauzal. În asemenea ocazii, Spiritele divine invizibile cele mai înalte, cum ar fi Iisus Cristos, eu însumi şi sfinţii care sunt resorbiţi sau care, cu alte cuvinte, sunt plenar identificaţi în eternitate cu Dumnezeu Tatăl, se manifestă temporar în formele astrale pe care şi le aleg, pentru a prezida asemenea solemnităţi divine. Pentru a-l răsplăti prin infinita Sa Graţie şi dragoste pe iubitul său fiu credincios, Domnul Dumnezeu însuşi se poate manifesta atunci aşa cum vrea acesta şi El îmbracă toate formele dorite. Într-o asemenea situaţie, dacă credinciosul respectiv a urmat predominant calea devoţiunii cea plină de iubire sau a abnegaţiei totale, Dumnezeu îi apare atunci sub aspectul Mamei Divine. Iisus, de exemplu, a adorat permanent, dincolo de orice expresie, aspectul de Tată al Divinului.
Dumnezeu adoptă, prin urmare, în mod provizoriu, o infinitate de forme sau emanaţii divine care sunt totdeauna în perfectă conformitate cu nuanţa sau predominanţa afectivă a iubiţilor Săi credincioşi.
Prietenii, soţii sau iubiţii din vieţile fizice (pământeşti) trecute se regăsesc cu o mare uşurinţă în lumea astrală. Plini de fericire şi încântare, ei exaltă într-o prietenie mereu reînnoită, care este plină de fericire şi dragoste, atingând astfel în sfârşit certitudinea că iubirea intensă, copleşitoare şi adevărată este indestructibilă, aspect de care ei au avut de atâtea ori ocazia să se îndoiască cu ocazia chinuitoarelor lor separări pământeşti.
Intuiţia perfectă a fiinţei astrale, care este intim legată de gradul de trezire al celui de-al şaselea simţ, care are drept centru de manifestare ajna chakra sau „cel de-al treilea ochi�?, străpunge fulgerător, la voinţă, perdeaua ce separă lumea astrală de universul fizic, pământesc, pentru a observa în felul acesta nestingherită absolut toate activităţile omeneşti, chiar şi pe cele mai intime.
Însă omul care nu este suficient de evoluat spiritual nu poate vedea universul astral decât dacă cel de-al şaselea simţ al său, care este strâns legat de gradul de trezire a centrului său de forţă ajna chakra sau ochiul lui Shiva, este suficient de dinamizat în urma practicii yoga. Mii de fiinţe umane care sunt astfel privilegiate au scurte şi uluitoare viziuni ale diferitelor tărâmuri sau sfere încântătoare de existenţă ale astralului(2).
Note:
(1) Exemple ale acestui mod curios de percepţie nu lipsesc nici chiar pe Pământ, precum în cazul lui Helene Keller şi al altor fiinţe umane excepţionale.
(2) Pe Pământ, copiii cu sufletul pur sunt uneori capabili să vadă graţioasele trupuri astrale ale zânelor. Prin intermediul drogurilor şi al băuturilor intoxicante, a căror utilizare este interzisă de toate Scripturile, omul poate să-şi tulbure conştiinţa şi astfel el percepe formele hidoase ale iadurilor astrale.
Majoritatea fiinţelor avansate care populează Hiranyaloka rămân mai mereu treze, cufundate în extaz divin, în timpul zilelor şi nopţilor care aici sunt cu mult mai lungi, ajutând astfel în mod telepatic, mental şi spiritual la rezolvarea problemelor foarte complicate ale cosmosului fizic şi ale universului astral, cât şi la eliberarea sau izbăvirea „fiilor risipitori“– oameni care sunt genial înzestraţi sau care sunt uimitori prin potenţialităţile lor spirituale – ce sunt încă legaţi de Pământ. În somn, locuitorii de pe Hiranyaloka au vise extatice astrale. Totuşi, cel mai adesea, spiritul lor este cufundat în starea extatică de supraconştiinţă, nirvikalpa samadhi.
Locuitorii universului astral, în totalitatea sa, mai sunt încă, în diferite grade (în funcţie de nivelul lor specific de evoluţie), pradă suferinţelor morale, psihice şi mentale. Erorile lor de comportament sau greşelile care la ele sunt legate de perceperea adevărului le mai fac uneori să se zbuciume teribil pe aceste fiinţe hipersensibile şi foarte evoluate ce există în Hiranyaloka. În asemenea situaţii, ele se străduiesc din toate puterile să se acordeze mental şi psihic pentru a fi într-o cât mai deplină armonie, atât în act cât şi în gândire, cu perfecţiunea legilor spirituale ale lui Dumnezeu.
Toţi locuitorii lumii astrale comunică între ei instantaneu prin telepatie, empatie şi clarviziune psihică spontană; în felul acesta sunt evitate aberaţiile care sunt determinate de excesul de imaginaţie, de scepticismul stupid, de raţionalismul limitat, fiind eliminate toate erorile de interpretare şi toate confuziile penibile care rezultă din limbajul scris sau vorbit şi care sunt atât de comune pe Pământ. La fel cum pe ecran, la cinema, personajul filmului respectiv pare că îşi joacă rolul datorită razelor luminoase, fără a avea deloc nevoie să respire, într-un mod oarecum asemănător, fiinţa astrală acţionează neobosită, fiind mereu plină de forţă şi de dragoste, fără a fi nevoie să-şi extragă energia din oxigen. Pentru a trăi în lumea fizică, omul are nevoie de elemente solide, lichide şi gazoase şi de alte forme de energie, în timp ce fiinţa astrală se hrăneşte instantaneu, la modul esenţial, apelând numai la lumina subtilă cosmică.
– Guru, locuitorii astralului mai mănâncă ceva?
Urmăream extraordinarele revelaţii cu întreaga mea fiinţă exaltată: inima, inteligenţa şi mintea, acum la unison, erau focalizate intens în acele unice momente. Percepţiile supraconştiente, sublime, ale adevărului sunt singurele care sunt mereu stabile şi imuabile, în timp ce experienţa senzorială, superficială, temporară şi relativă se degradează în absenţa unei puteri cu totul excepţionale de concentrare lăuntrică. Cuvintele Maestrului meu mi se imprimau atunci în minte într-un mod de neuitat, astfel că, fiind cufundat în starea de supraconştiinţă, eu pot, în nu contează ce moment, să fac să reapară şi să fie complet retrăită de mine divina experienţă pe care am avut-o atunci.
– Legumele şi fructele care sunt alcătuite din finele raze luminoase ale substanţei astrale abundă pe solul astral, răspunse Sri Yukteswar. Fiinţa astrală mănâncă, imediat ce îşi doreşte, cele mai diverse legume şi fructe pe care le vrea şi ea savurează plină de încântare un tainic nectar sublim care este cunoscut de yoghinii avansaţi sub numele de soma. Acest nectar ţâşneşte în glorioase cascade de foc şi fiinţa astrală şi-l extrage singură, în mod fulgerător, din apele astrale ale universului său ambiant. Aşa cum pe Pământ imaginea invizibilă a persoanelor îndepărtate poate fi extrasă în mod instantaneu din eter şi făcută să fie vizibilă prin televizor, pentru ca apoi ea să dispară din nou pentru noi, în spaţiu, atunci când oprim televizorul, într-un mod oarecum similar, locuitorul unei planete astrale va materializa instantaneu acolo atât ideea-formă, cât şi conţinutul fructelor sau al legumelor astrale ce au fost create de Dumnezeu şi care plutesc mereu în eter (akasha tattva).
Printr-un procedeu oarecum identic, imaginaţia exuberantă a acelei fiinţe creează fulgerător nişte fascinante grădini cu flori multicolore, care atunci sunt înzestrate cu mii de miresme paradisiace ce sunt nebănuite de un pământean, pentru a le face apoi brusc să se topească şi să dispară imediat în irealitatea lor magică. Locuitorii evoluaţi ai planetelor astrale, precum Hiranyaloka, sunt aproape eliberaţi de nevoia de a mai mânca ceva, datorită faptului că ei asimilează în mod direct energia sublimă astrală. Sufletele care sunt în întregime eliberate, ce aparţin sferelor cauzale de existenţă, nu mai absorb nimic altceva în afară de mana – o tainică energie supramentală care este extraordinar de rafinată şi care totodată este generatoare a beatitudinii – şi astfel ele se bucură permanent de o formă beatifică de existenţă, infinit superioară.
Fiinţa astrală care este eliberată în întregime de lanţurile sau legăturile terestre întâlneşte, în diferitele sfere de existenţă ale universului astral în care ea ajunge şi apoi rămâne, în deplină conformitate cu predominanţa propriilor sale frecvenţe de vibraţie sau, altfel spus, în funcţie de acordul vibratil care se creează între fiinţa sa astrală şi frecvenţa specifică de vibraţie a unei anumite planete ce se află acolo (în universul astral), o mulţime de fiinţe dragi, cu care ea a fost cândva în legătură foarte apropiată sau chiar intimă, în decursul diferitelor sale încarnări terestre: taţi, mame, fraţi, surori, soţii, soţi, iubite, iubiţi sau prieteni(1). Neştiind, mai ales la început, pe care dintre aceste fiinţe să o prefere, ea va oferi acum aceeaşi iubire intensă şi profundă tuturor, fiind în sfârşit complet lipsită de egoism, posesivitate şi gelozie, transfigurându-le pe toate în calitate de copii minunaţi ai lui Dumnezeu. Aspectul astral exterior al fiinţelor foarte dragi fiind acolo transformat, în funcţie de gradul de dezvoltare şi de perfecţionare a calităţilor lor lăuntrice care au apărut după perioada ultimei încarnări, minunatele fiinţe ale astralului îşi vor pune atunci în acţiune întreaga lor putere de intuiţie pentru a recunoaşte pe acela sau pe aceea pe care ele simt că îl/o iubesc în acest mod nou de existenţă, atunci când îl vor primi în noua lor reşedinţă astrală. Deoarece, în realitate, fiecare atom al întregii Creaţii este înzestrat cu o individualitate nepieritoare(2), atât iubiţii şi iubitele, cât şi prietenii sunt recunoscuţi – acolo, în lumea astrală – cu uşurinţă, indiferent care ar fi noua lor aparenţă astrală, aşa cum pe Pământ identitatea unui mare actor transpare foarte clar pentru intuiţia noastră, indiferent de deghizarea sa sau de machiajul care este folosit de el.
Fiinţa astrală trăieşte în medie cu mult mai mult timp decât voi, pământenii; convertită în timp terestru, durata vieţii sale ar fi de la 500 la 1000 de ani. Dar, aşa cum anumite specii de arbori trăiesc în lumea fizică mai mult de 1000 de ani şi aşa cum există pe Pământ yoghini în vârstă de mai multe sute de ani, în timp ce, la modul general vorbind, majoritatea oamenilor nu depăşesc vârsta de 60 de ani, tot aşa şi acolo, în universul astral, anumite fiinţe ale astralului trăiesc, datorită unor mari acumulări de energie vitală astrală, cu mult mai mult decât altele. Vizitatorii pasageri ai lumilor astrale, care deocamdată nu s-au eliberat în întregime de încarnarea fizică, rămân aici, în astral, mai mult sau mai puţin timp, în perfectă conformitate cu caracterul karma-ei lor fizice (pământeşti) care, la un moment dat, îi readuce, printr-o fatală atracţie, înapoi pe Pământ după terminarea acelor intervale astrale pe care ei le merită.
În momentul în care trebuie să-şi coboare corpul de lumină sau, altfel spus, să se reîncarneze într-un corp pământesc (fizic), această situaţie va face ca acest corp astral, odată coborât pe Pământ, să-şi piardă aproape în totalitate conştiinţa astrală precum şi toate puterile sau caracteristicile ce decurg din aceasta, mulându-se într-un anume mod pe noul său corp fizic (terestru). În cazul reîncarnării, diferenţa este că fiinţa astrală nu cade niciodată pradă penibilelor chinuri ale morţii astrale pentru a se naşte din nou în lumea pământească sau fizică.
Cu toate acestea, unele dintre aceste fiinţe astrale resimt o anumită nelinişte la gândul că, la o anumită treaptă de evoluţie, trebuie să-şi abandoneze învelişul sau corpul lor astral pentru corpul cauzal, care este mult mai rafinat şi mai subtil decât cel astral.
Lumea astrală este în întregime lipsită de morţi accidentale, de boli şi de bătrâneţe. Aceste trei flageluri sunt specifice numai planului fizic şi Pământului, căci acolo omul nu se cunoaşte, în general, decât în ipostaza de corp fizic, care îşi datorează în mod aproape exclusiv existenţa aerului, hranei şi somnului.
Moartea fizică este semnalată prin oprirea respiraţiei şi prin descompunerea sau dezagregarea celulelor trupului, iar moartea astrală se manifestă prin dezintegrarea „biotronilor“(prana) din care este alcătuită „carnea“ fiinţei astrale. După moartea sa fizică, omul pierde noţiunea sau, altfel spus, conştiinţa învelişului său fizic, carnal şi el devine perfect conştient de un nou corp subtil, astral care este specific lumii astrale. Prin urmare, moartea fizică face întotdeauna ca fiinţa să se nască în astral, iar moartea astrală face ca fiinţa să se nască sau, cu alte cuvinte, să se reîncarneze în lumea fizică, terestră. O fiinţă trece astfel de la conştiinţa unei naşteri şi a unei morţi astrale la conştiinţa naşterii şi a morţii fizice.Aceste cicluri care alternează – renaşteri astrale şi reîncarnări pământeşti – constituie soarta inevitabilă a tuturor acelora care nu au atins încă eliberarea spirituală. Descrierile ample care se referă la aşa-numitele „ceruri“ şi „infernuri“ care abundă în textele yoghine, magice sau religioase, trezesc uneori, pentru anumite fiinţe umane, uimitoare şi inexplicabile intuiţii sau amintiri, care sunt adânc scufundate în anumite straturi ale subconştientului lor, despre acele lungi şi minunate stări şi experienţe care le-au apărut cândva în lumea astrală, în paradisiacele tărâmuri ale preafericiţilor, toate acestea generându-le stranii nostalgii, în comparaţie cu dezolantul şi sărăcăciosul loc de şedere fizic, pământesc.
Note:
(1) Odată, marele înţelept şi eliberat Buddha a fost întrebat pentru ce trebuie să se iubească atât de mult între ei toţi oamenii, fără nici o distincţie. El a răspuns: „Pentru că, în cursul nenumăratelor încarnări şi renaşteri ciclice, fiecare dintre ei v-a fost foarte drag la un moment dat.“
(2) „Pământul, apa, focul, aerul, eterul, intelectul, raţiunea şi, de asemenea, egoul, aceasta este diviziunea octuplă a naturii Mele.�? (BHAGAVAD GITA, VII, 4)
– Învăţătorule prea iubit, am spus eu, explică-mi te rog în detaliu care este diferenţa dintre renaşterile pe pământ şi renaşterile în lumea astrală şi cea cauzală.
– Spiritul uman individual este esenţialmente cauzal, a răspuns guru-l meu. El serveşte drept matrice fundamentală pentru cele 35 de idei-forţă ale corpului cauzal. Corpul subtil, astral, la rândul său, nu este compus decât din 19 elemente subtile, iar corpul fizic, grosier, este alcătuit din 16 elemente fizice.
Cele 19 elemente componente ale corpului astral se împart în trei grupe principale:
1) mentale
2) afective
3) prana-ice (biotronii).
Cele 19 componente ale sale sunt respectiv:
1) inteligenţa, 2) ego-ul, 3) sentimentul, 4) mentalul (conştiinţa simţurilor); cele 5 instrumente de cunoaştere, care sunt replicile subtile ale simţurilor fizice: 5) miros, 6) gust, 7) văz, 
pipăit, 9) auz; 5 instrumente specifice de activitate ce reprezintă corespondenţele la nivel mental ale capacităţilor de: 10) procreaţie, 11) excreţie, 12) vorbire, 13) mers, 14) abilitate manuală; cele 5 instrumente ale forţei vitale corespunzând diferitelor funcţii ale corpului astral: 15) cristalizare, 16) asimilare, 17) eliminare, 18) metabolism şi 19) circulaţie. Acest compus subtil sau corpul astral, care este alcătuit din 19 elemente subtile, supravieţuieşte totdeauna morţii corpului fizic care, la rândul său, nu este compus decât din 16 elemente grosiere, care sunt de fapt metale sau metaloizi.
Dumnezeu elaborează, în sânul propriei Sale esenţe ultime, anumite idei-forţă pe care tot El le exteriorizează în nişte sui generis vise. În felul acesta, El se manifestă pe mai multe niveluri, şapte la număr, diversificând în acest mod, aproape la nesfârşit, visul macrocosmic, creator, în întreaga bogăţie inepuizabilă a formelor şi a aspectelor sale relative.
Din sânul celor 35 de categorii esenţiale de gândire ale corpului cauzal, Dumnezeu extrage cele 19 elemente subtile complexe ale corpului astral şi cele 16 elemente grosiere ce alcătuiesc corpul fizic. Dumnezeu îl creează mai întâi pe primul, corpul astral, şi după aceea îl materializează pe cel de-al doilea, corpul fizic. În conformitate cu principiul relativităţii, prin care unitatea primordială se separă într-o infinitate de forme ce păstrează fiecare caracteristicile totului, universul cauzal şi corpul de aceeaşi categorie al fiinţei cauzale se deosebesc fiecare de universul astral şi de corpurile astrale ale fiinţelor astrale, universul fizic şi corpurile fizice ale fiinţelor fizice distingându-se, la rândul lor, în aceeaşi măsură, de celelalte forme ale Creaţiei, datorită frecvenţelor de vibraţie net diferite ale aspectelor care le compun.
Învelişul carnal sau corpul fizic este un alt vis obiectiv al Creatorului (Dumnezeu). Dualităţile sănătate-boală, plăcere-durere, iubire-ură, câştig-pierdere sunt caracteristice mai ales existenţei terestre. Oamenii sunt foarte limitaţi în lumea lor fizică având trei dimensiuni. Atunci când voinţa lor de a trăi este distrusă de boală sau de alte cauze diverse, survine mai devreme sau mai târziu moartea şi atunci greul veşmânt carnal cade temporar. Cu toate acestea, Spiritul cel nemuritor (Atman) rămâne în continuare întemniţat în corpul astral şi în corpul cauzal(1).
Dorinţa fizică, dorinţa astrală şi dorinţa cauzală reprezintă forţele fundamentale de coeziune care reţin sau menţin în continuare cele trei corpuri. Puterea tuturor dorinţelor nesatisfăcute sau, altfel spus, nepotolite este totdeauna garanţia sclaviei omului.
Dorinţa fizică îşi are rădăcina în egoism şi în plăcerile grosiere şi limitate ale simţurilor fizice. Ea exercită, de altfel, adeseori, o atracţie cu mult mai mare pentru omul de rând decât dorinţele care rezultă din afectivitatea şi iubirea astrală sau decât dorinţele şi aspiraţiile percepţiilor cauzale, sublime.
Dorinţa astrală ne conduce către toate formele subtile şi elevate de stări sau vibraţii. Fiinţa astrală se bucură mai mereu de eterata şi sublima muzică tainică a sferelor, de o iubire copleşitoare nesfârşită, de fascinantul spectacol diafan al creaţiei astrale, care este mai mereu desfăşurat într-o uluitoare şi sublimă bogăţie şi libertate, în infinita diversitate a razelor subtile luminoase. Atunci ea gustă, respiră sau atinge extaziată lumina. Dorinţa astrală este, de asemenea, în strânsă legătură cu facultatea sau capacitatea fiinţei astrale de a crea toate obiectele, ce se manifestă ca nişte forme mirifice de lumină sublimă şi foarte divers colorată sau ca proiecţii-condensări ale tuturor viselor, aspiraţiilor şi gândurilor sale. În lumea astrală se poate oricând manifesta liberă capacitatea subtilă de a concretiza sau de a proiecta în forme exterioare de lumină toate gândurile şi dorinţele.
Dorinţa cauzală se satisface în special prin feluritele moduri de percepere supramentală sau prin stări de contemplare profundă, elevată.
Fiinţa care este aproape în întregime eliberată spiritual şi care atunci nu mai are drept înveliş exterior decât corpul cauzal vede totul într-un mod inefabil, grandios şi se identifică aproape în totalitate cu întregul univers cauzal, pe care îl consideră ca fiind obiectivarea suprem mentală a ideilor-forţă surori ale Creatorului Absolut (Dumnezeu); fiinţa cauzală poate „materializa�? atât în lumea astrală cât şi în cea fizică nu contează ce anume, numai printr-un act instantaneu de supremă voinţă determinativă şi gândire. Iată de ce toate senzaţiile fizice, chiar foarte plăcute, care sunt legate de corpul fizic grosier sau chiar cele care sunt legate de starea de fericire astrală nesfârşită, le apar ca fiind destul de grosiere şi oarecum inferioare acestor fiinţe cauzale, care sunt deosebit de evoluate spiritual. Fiinţa cauzală îşi epuizează în mod instantaneu dorinţele sale, manifestându-şi sau obiectivându-şi imediat fenomenul, obiectul sau aspectul la care ea aspiră atunci, printr-un act fulgerător de voinţă şi gândire determinativă(2). Fiinţa cauzală, care nu are drept veşmânt decât voalul ultrarafinat al corpului cauzal, este cu uşurinţă capabilă să manifeste şi să insufle chiar viaţă unor universuri fizice sau astrale, după exemplul divin al Creatorului Absolut (Dumnezeu). Structura oricărei lumi manifestate fiind un iluzoriu vis cosmic, spiritul divin care are drept corp numai finul voal cauzal este înzestrat cu o imensă şi uluitoare putere creatoare, care se manifestă totdeauna după modelul Spiritului absolut şi infinit atotputernic al lui Dumnezeu.
Spiritul Nemuritor (Atman), fiind invizibil prin natura sa, nu poate fi pus în evidenţă decât prin prezenţa unui corp fizic, astral sau cauzal, care totdeauna ne dovedeşte că încă mai există dorinţe fizice, dorinţe astrale sau dorinţe cauzale nesatisfăcute(3).
Atâta timp cât Spiritul Etern (Atman) este încă întemniţat într-una, două sau trei teci care sunt formate mai ales din ignoranţă şi din dorinţe nesatisfăcute, acesta nu se poate încă scufunda pentru totdeauna în Oceanul Absolut al Spiritului Suprem al lui Dumnezeu (Paramatman).
Când iluminarea divină ultimă şi înţelepciunea perfectă purifică în mod definitiv fiinţa de toate dorinţele, abia atunci Spiritul Suprem (Atman) poate, fiind încă încarnat în lumea fizică, să se detaşeze complet şi să dezintegreze la rândul său ultimele două învelişuri, cel astral şi cel cauzal. Spiritul uman Etern (Atman) abia atunci este în sfârşit liber pentru a se integra în Absolutul Divin (Dumnezeu).
L-am rugat în continuare pe guru-l meu să descrie cu un şi mai mare lux de amănunte enigmatica lume cauzală.
– Lumea cauzală este de o subtilitate şi de o complexitate extrem de mare, mi-a explicat Învăţătorul meu. Pentru a o conştientiza şi a o înţelege cu adevărat, este necesar să fim înzestraţi cu o putere de concentrare mentală şi de interiorizare cu totul extraordinară, care să ne permită să vizualizăm ori, altfel spus, să conştientizăm simultan, închizând ochii, atât universul fizic, cât şi universul astral în întreaga lor imensitate – aeronava astrală luminoasă şi micuţa sa cabină solidă sau fizică – ca neexistând decât în gândire, fiind atunci complet obiectivate. Dacă prin această formă de concentrare mentală supremă s-ar reuşi în final să se convertească, să se „sublimeze�? sau, altfel spus, să se transforme numai în idei pure cele două universuri, cel fizic şi cel astral, cu întreaga lor complexitate care le caracterizează, s-ar putea astfel atinge imediat universul cauzal, ce există la limita dintre materie şi spirit. Atunci noi vom putea să conştientizăm foarte clar întreaga Creaţie – solide, lichide, gaze, electricitate, plante sau microbi – ca fiind întocmai ca nişte forme specifice ale Conştiinţei lui Dumnezeu Tatăl. Acest mod de a concepe, cu totul special, este oarecum asemănător cu acela în care un om poate să închidă ochii şi apoi să-şi spună că el există, deşi corpul său fizic este momentan invizibil ochilor săi fizici, nefiindu-i atunci prezent în minte decât ca o foarte clară idee.
Tot ceea ce o fiinţă umană poate să facă numai în minte, fiinţa cauzală face atunci instantaneu în realitate. Inteligenţa umană cea mai puternică, cea mai vastă, cea mai complex imaginativă, cea mai profundă, cea mai bogată este totdeauna în legătură cu corpul cauzal şi tocmai în felul acesta ea ne permite, printre altele, să îmbrăţişăm simultan un câmp foarte vast de idei, făcând cu putinţă să trecem, cu o viteză care este cu mult superioară aceleia a luminii, în mod supramental, din planetă în planetă, rostogolindu-ne în abisuri misterioase, fără fund, evoluând întocmai ca o cometă printre galaxii, pentru a ne pierde instantaneu în nesfârşita lor puzderie de stele. Entitatea cauzală se bucură în permanenţă de o libertate şi de o forţă extrem de mare, putând întotdeauna, aproape fără efort, să-şi obiectiveze imediat toate gândurile sau aspiraţiile, fără ca vreodată să poată exista în calea acestora vreun obstacol material (fizic) ori astral, şi fără ca vreodată ea să sufere cea mai infimă limitare karma-ică. Pentru entitatea cauzală, absolut totul este cu putinţă, dar nu orice îi va fi permis. În cazul entităţii cauzale, privind totul din perspectiva conştiinţei acesteia, se poate afirma că, de fapt, universul material se obiectivează altfel şi atunci el nu mai este deloc compus din „electroni“, aşa cum universul astral este alcătuit din „biotroni“ sau prana. Atunci cele două lumi apar pentru ea ca fiind constituite în realitate din infime parcele ale Gândirii lui Dumnezeu, ce sunt modelate şi diferenţiate de către maya, legea relativităţii, ce separă doar în aparenţă Creaţia de Creator (numele energiilor, fenomenelor, fiinţelor sau lucrurilor).
Sufletele lumii cauzale se recunosc ca fiind nişte parcele individualizate ale Spiritului Etern al lui Dumnezeu; gândurile lor, care sunt întotdeauna fulgerător manifestate ca obiecte, sunt singurele care le înconjoară. Fiinţa cauzală percepe instantaneu, indiferent de distanţă, orice diferenţă, oricât de infimă, care există între corpuri, fiinţe, energii sau gânduri, aceasta numai prin intermediul unor idei pure şi simple.
Întocmai cum un om care, la un moment dat, închizând ochii, poate vizualiza clar şi continuu o lumină alb-strălucitoare sau o sferă subtilă luminoasă de culoare albăstruie, într-un mod asemănător entitatea cauzală, numai prin simpla ei gândire, care este manifestată fulgerător, recepţionează impresii vizuale, auditive, gustative, olfactive sau tactile care totdeauna sunt absolut reale; ea creează imediat orice energie, fenomen sau lucru şi apoi, fulgerător, îl face să dispară prin nelimitata şi extraordinara putere a conştiinţei sale atotputernice, care se poate manifesta permanent la nivel macrocosmic.
Naşterea şi moartea se realizează numai prin gândire în universul cauzal. Fiinţele cauzale absorb în universul cauzal numai ambrozia cea tainică a cunoaşterii care este înnoită în eternitate. Ele îşi potolesc setea de Absolut în fluviul calmului beatific, străbat căile încă nestrăbătute ale percepţiilor de tot felul, explorează potenţialităţile misterioase nesfârşite, plutesc în infinitul Ocean al beatitudinii divine.
Prin corpurile lor impalpabile, de dimensiuni cosmice, curg vârtejurile multiple ale lumilor, bulele galactice ale Macrocosmosului, stele ale înţelepciunii, vise ale nebuloaselor de aur ce se expansionează apoi mereu pe fondul azuriu al infinitului Absolut sau Dumnezeu, care permanent îmbrăţişează totul.
Note:
(1) „Corp�? indică aici învelişul grosier ori mai mult sau mai puţin subtil în care Spiritul nemuritor (Atman) este întemniţat. Cele trei „corpuri�? închid în colivie Pasărea Divină a Paradisului.
(2) În acelaşi mod precum marele yoghin Babaji care, tocmai pentru că atinsese starea cauzală, i-a permis lui Lahiri Mahasaya să-şi epuizeze o anumită dorinţă subconştientă, care era un vestigiu al unei vieţi anterioare, creând şi materializând pentru el un palat magnific.
(3) „Şi atunci El a răspuns: «Unde va fi corpul, acolo se vor aduna vulturii dorinţelor.»�? (Luca, XVII, 37) Fie că Spiritul Nemuritor (Atman) este închis în corpul fizic, în corpul astral sau în corpul cauzal, vulturii dorinţelor fizice, astrale sau cauzale – care se hrănesc din toate slăbiciunile umane, din toate ataşamentele astrale sau din toate percepţiile rafinate cauzale – se adună repede pentru a înlănţui şi pentru a întemniţa Spiritul Divin sau Sinele Etern (Atman).
Nenumărate sunt fiinţele care, datorită karma-ei lor cauzale, vizitează provizoriu universul cauzal timp de zeci de milioane de ani. Fiind într-o stare neîntreruptă de extaz divin profund şi perfect, spiritul care este pe deplin eliberat se detaşează apoi pentru totdeauna şi de minusculul său înveliş cauzal, ajungând astfel să ţâşnească în imensitatea nesfârşită a Esenţei Absolute Ultime a lui Dumnezeu. Întocmai ca nişte valuri oceanice nenumărate, atunci totul – idei, putere, iubire, voinţă, bucurie, energie, pace, intuiţie, feminin, masculin, calm, stăpânire de sine, cunoaştere, concentrare – se topeşte în Esenţa Eternă Absolută a Totului, unificându-se într-un singur Ocean misterios nesfârşit, inefabil, unic, de o insondabilă beatitudine şi libertate.
Spiritul nemuritor divin (Atman) încetează atunci să-şi mai exprime fericirea în calitate de val individual şi, fuzionând complet cu Absolutul etern, nu mai este decât Una cu marele Tot unic, ce se manifestă în eternitate în Oceanul macrocosmic nesfârşit, cel cu torente fără număr. Aceasta este ultima şi suprema Eliberare Spirituală care face să apară astfel nemurirea în Eternitate.
Atunci când Spiritul Nemuritor (Atman) a sfărâmat pentru totdeauna gogoaşa de mătase a celor trei corpuri pentru a scăpa în mod definitiv de principiul relativităţii, el devine Fiinţa cea Veşnică ce este cu adevărat divină, inefabilă, nemuritoare, mereu existentă(1). Unit în permanenţă cu Dumnezeu, Spiritul Etern şi liber poate fi atunci contemplat în ipostaza Sa tainică de fluture al Omniprezenţei, cu aripile împodobite de stele, de luni şi de sori! Spiritul Veşnic, care se arată în Supremul Spirit Absolut al lui Dumnezeu, rămâne în eternitate în marea Glorie, într-un tărâm de claritate fără lumină, de tenebre fără umbră, de gânduri fără idee, fiind mereu îmbătat de infinitul extaz veşnic, cufundat în Visul Misterios al Absolutului Suprem, Martor Tăcut al jocului divin al Creaţiei Macrocosmice ce se manifestă în universul fizic, astral şi cauzal.
– Un spirit divin veşnic în deplină libertate! am exclamat eu cu uimire.
– Atunci când Spiritul Etern (Atman) s-a smuls în sfârşit din plasa iluziei celor trei corpuri, continuă Sri Yukteswar, el devine în felul acesta una cu Absolutul, fără a pierde totuşi nimic din individualitatea sa.
Cristos a atins eliberarea supremă şi definitivă, înainte chiar să se fi născut ca Iisus. În cele trei faze ale trecutului Său, care sunt simbolizate prin cele trei zile ale morţii şi ale Învierii Sale pe pământ, El a atins astfel desăvârşirea Absolută care I-a permis ascensiunea în Spirit.
Atâta timp cât omul nu a atins încă eliberarea spirituală ultimă sau finală, el trece prin nenumărate încarnări terestre, astrale sau cauzale, pentru a se dezbrăca gradat, în mod succesiv, de tripla teacă a celor trei corpuri ale sale. Un astfel de Spirit divin sau, cu alte cuvinte, un mare Maestru eliberat poate acum în deplină libertate să aleagă între a se întoarce pe Pământ ca profet sau ca un mare înţelept, pentru a-i readuce pe ceilalţi oameni la Dumnezeu sau – întocmai ca mine acum – a rămâne în sânul universului astral.
În această lume astrală, un salvator ia, de asemenea, asupra sa o anumită fracţiune a karma-ei colective a locuitorilor acesteia, ajutându-i totodată să-şi completeze ciclul lor de încarnări în sânul universului astral pentru a se înălţa către sferele cauzale(2). La fel, un spirit care este complet eliberat poate de asemenea să pătrundă în universul cauzal pentru a ajuta fiinţele cauzale de acolo să-şi scurteze timpul de exil în corpul cauzal, pentru a atinge astfel cât mai repede eliberarea spirituală ultimă.
– O, Învăţătorule reînviat din morţi! Aş vrea să mai aflu şi alte detalii referitoare la karma fizică, astrală şi cauzală care determină sufletele să se reîntoarcă mereu şi mereu în cele trei lumi.
L-aş fi putut asculta atunci pe Învăţătorul meu o eternitate. Mai ales pentru că niciodată, în cursul vieţii sale terestre, nu îmi permisese să aflu de la el, într-un timp atât de scurt, atâtea adevăruri esenţiale. Astăzi, pentru prima dată, el îmi lumina domeniul atât de controversat şi misterios al vieţii de dincolo de aşa-zisa moarte fizică.
– Karma cea fizică a dorinţelor pământeşti, omeneşti, trebuie, în prealabil, să fie complet epuizată pentru a-i permite fiinţei umane să rămână pentru totdeauna în universul astral. Două categorii de fiinţe locuiesc în acest univers. Aceia care încă mai au o karma fizică trebuie şi ei, în consecinţă, să revină mai devreme sau mai târziu sau, altfel spus, să se reîncarneze într-un corp fizic, grosier, pentru a-şi plăti în felul acesta datoria karma-ică. Ei sunt, după moartea lor umană, vizitatorii temporari ai universului astral.
După moartea astrală, fiinţele care încă nu şi-au ispăşit karma lor pământeană nu sunt admise în lumea cauzală, superioară, a ideilor. Asemenea fiinţe trec alternativ din lumea fizică în lumea astrală, fiind în mod succesiv conştiente doar de cele 16 elemente grosiere ale corpului fizic sau numai de cele 19 elemente subtile ale corpului lor astral.
Există şi unele situaţii în care, după ce şi-a pierdut complet corpul fizic, fiinţa care este prea puţin sau deloc dezvoltată din punct de vedere astral rămâne cufundată chiar şi aici, pentru majoritatea timpului, în letargicul somn al morţii, neputându-se bucura deloc de splendorile indescriptibile şi de fericirile lumii astrale. În urma acestui larvar repaus în astral, un asemenea om recade aproape complet inconştient în planul fizic material şi, într-un interval foarte lung de timp, în mod progresiv, ca urmare a renaşterilor sale succesive dintr-o lume într-alta, devine în mod gradat conştient de corpul său astral şi de realităţile tărâmurilor astrale.
Locuitorii permanenţi ai universului astral sunt numai aceia care, fiind în întregime eliberaţi de dorinţele materiale, fizice, nu mai au deloc nevoie să recadă sau, altfel spus, să se reîncarneze într-o formă fizică grosieră. Acestor fiinţe privilegiate nu le mai rămâne după aceea nimic altceva în afara karma-ei lor astrale şi cauzale. La moartea lor astrală, ele trec atunci în lumea cauzală, care este infinit mai subtilă şi mai rafinată. La capătul unui anumit interval de timp, care este prevăzut cât se poate de clar de legile divine cosmice, o asemenea fiinţă evoluată abandonează învelişul cauzal care este ţesut din vibraţii ale gândirii, pentru a se reîntoarce din nou în Hiranyaloka sau pe o altă planetă astrală superioară, pentru a-şi ispăşi acolo, într-un nou corp astral, ceea ce îi mai rămâne din karma astrală.
Fiul meu, sper că acum tu ai înţeles şi mai bine că eu am reînviat acolo printr-o hotărâre divină, continuă Sri Yukteswar, în calitate de salvator al sufletelor care vin mai degrabă din sferele cauzale, decât pentru sufletele care vin de pe Pământ. Trebuie să ştii că toate aceste suflete ce vin de pe Pământ în universul astral, dacă mai subzistă totuşi în ele cea mai mică urmă de karma materială, nu ajung prea repede pe planetele astrale atât de evoluate precum este Hiranyaloka.
Note:
(1) „Acela care până la urmă va învinge, Eu voi face din el o coloană eternă în templul cel suprem al lui Dumnezeu şi, fiind acum pe deplin liber, el nu va mai ieşi niciodată (cu alte cuvinte nu se va mai încarna deloc)… Pe acela care va învinge, Eu îl voi face să se aşeze cu Mine pe tronul Meu, precum Eu însumi am învins şi M-am aşezat lângă Tatăl Meu Ceresc pe tronul Său.“ (APOCALIPSA, III 12, 21)
(2) Sri Yukteswar înţelege prin aceasta că, întocmai ca în viaţa sa terestră, unde el a transferat pe corpul său fizic unele dintre bolile discipolilor săi pentru a le uşura în felul acesta karma fizică, la fel, în lumea astrală, misiunea sa de salvator îi permite, de asemenea, să ia asupra sa o parte din karma locuitorilor din Hiranyaloka, grăbindu-le astfel ascensiunea către lumea cauzală.
Majoritatea locuitorilor Pământului pe care viziunile paradisiace, sublime, ce apar uneori în ei în stările de meditaţie profundă nu i-au făcut încă să intuiască indescriptibilele trăiri beatifice ale vieţii astrale, se grăbesc, imediat după moartea astrală, să se reîntoarcă la infimele plăceri meschine, care sunt limitate şi grosiere, ale acestei planete. Este, de asemenea, necesar să ştii că nenumărate sunt fiinţele universului astral care, în timpul trecerii lor prin sferele cauzale, ca urmare a dezintegrării normale a învelişului (corpului) lor astral, rămân totuşi inconştiente faţă de stările spirituale superioare de extaz, fiindcă sunt alterate de această fericire astrală mai puţin rafinată. Ele aspiră să se înapoieze cât mai repede în paradisul lor astral, refuzând să rămână pentru totdeauna în lumea cauzală, care este ţesută din vibraţiile elevate şi beatifice ale gândirii şi pe care doar un voal subţire o mai separă de Creatorul Suprem (Dumnezeu).
Singură fiinţa pentru care nu mai există deloc tentaţia plăcerii astrale, la care ea ar putea să fie obligată să se reîntoarcă şi de care ea s-a detaşat definitiv, aspirând acum frenetic numai la extazul sublim al lumii cauzale, poate să rămână pentru totdeauna în universul cauzal. După ce o astfel de fiinţă cauzală şi-a terminat complet de fructificat karma sa cauzală ori germenii dorinţelor sau ai aspiraţiilor sale cauzale din trecut, spiritul abandonează atunci definitiv ultimul voal al ignoranţei sau corpul cauzal şi, ieşind din învelişul cauzal, se contopeşte pentru totdeauna cu Eternul Absolut sau Dumnezeu.
Acum cred că ai înţeles şi mai bine, a adăugat Maestrul meu cu un surâs fascinant.
– Da, dar aceasta graţie bunătăţii tale; şi nici nu ştiu cum aş putea exprima întreaga profunzime a recunoştinţei mele.
Niciodată vreun cântec sau vreo povestire spirituală nu mă exaltase într-un asemenea grad. Scrierile secrete yoghine sau cele tradiţionale ale Orientului conţin unele descrieri referitoare la lumile cauzală şi astrală, ca de altfel şi unele care se referă la cele trei corpuri ale omului, dar cât de parţiale şi sărăcăcioase îmi apăreau acum aceste texte pe lângă via şi uluitoarea mărturie a Învăţătorului meu reînviat din morţi! Pentru mine, mărturisesc că nu mai exista acum acea „lume misterioasă de dincolo din care nimeni nu se mai întoarce.“
– Întrepătrunderea celor trei corpuri se dezvăluie în multe moduri în tripla natură a omului, continuă marele meu guru. Pe Pământ, fiind în stare de veghe, omul este mai mult sau mai puţin conştient de aceste trei vehicule ale spiritului său nemuritor, divin (Atman). Atunci când el primeşte felurite impresii olfactive, gustative, vizuale, tactile sau auditive, corpul fizic este acela care este cel mai mult utilizat şi angrenat. Vizualizarea mentală sau orice act ferm de voinţă provine şi este în strânsă legătură cu corpul astral; la rândul său, corpul cauzal se exprimă în special prin stările de gândire pură şi elevată care ne apar în cazul introspecţiei şi mai ales în meditaţia profundă divină. În această ordine de idei, este cât se poate de normal să vorbim despre trei categorii general-umane: „materialistul“, „voluntarul“ şi „intelectualul rafinat“, toate acestea fiind în funcţie de predominanţa, care deja există în fiinţa umană, a corpurilor fizic, astral şi cauzal.
Un om se identifică cel mai adesea cu trupul său fizic aproximativ 16 ore pe zi. Abia în timpul somnului cu vise, el evadează în corpul său astral, creând atunci spontan, fără eforturi, obiectele, situaţiile sau fiinţele, într-un anume mod care îi este caracteristic fiinţei astrale. În somnul profund fără vise, acelaşi om îşi deplasează chiar fără să ştie centrul conştiinţei, simţul cel tainic al eu-lui, în corpul cauzal; numai acest gen de somn este profund reconfortant şi, în mod tainic, unificator. În timpul viselor, cel care doarme este într-o anumită măsură în contact cu corpul său astral; acest gen de somn, tocmai din această cauză, nu este totdeauna în întregime odihnitor.
Îl urmăream cu o mare dragoste pe Sri Yukteswar în timp ce el îmi dezvăluia enigmele insondabile ale lumilor de dincolo.
– Guru angelic, am spus eu, corpul tău actual este cu totul asemănător cu acela pe care eu l-am plâns atât de mult în ashram-ul de la Puri.
– Bineînţeles, deoarece, după cum vezi, noul meu corp fizic este o fidelă copie materială a celui vechi. Eu îl materializez sau îl dematerializez la voinţă, mult mai frecvent decât o făceam pe Pământ. Dezintegrându-l într-o clipită, eu zbor apoi cu viteza luminii de la o planetă la alta, din universul astral în cel cauzal sau chiar în cel fizic, dacă este nevoie.
Divinul meu Învăţător surâse:
– După cum vezi, cu toate că tu te-ai deplasat atât de des în aceste ultime zile, eu n-am întâmpinat nici o dificultate în a te regăsi la Bombay!
– O, Învăţătorule, moartea ta m-a făcut să sufăr atât de mult!
– Sunt eu oare mort? Însăşi ideea ta este absurdă!
Ochii lui Sri Yukteswar străluceau de dragoste şi de un umor fin.
– Tu nu ai făcut decât să visezi uneori pe acest Pământ şi nu ai văzut decât corpul meu fizic de vis. Apoi ai îngropat această imagine fizică, care este o operă a visului. În prezent, corpul meu de carne, acela pe care tu acum îl contempli şi pe care l-ai strâns cu braţele atât de tare, a reînviat pe o altă planetă, care şi ea este tot un vis divin. Într-o zi, acest corp mai subtil şi chiar această planetă – vise efemere amândouă – vor dispărea şi ele de asemenea căci, aşa cum ţi-am spus, toate sunt trecătoare. Orice asemenea balon iluzoriu trebuie, în final, să explodeze cu ocazia trezirii spirituale. Yogananda, fiule, învaţă să distingi între vis şi Realitatea Ultimă!
Această idee vedantică a reînvierii m-a umplut de uimire(1). Acum îmi era ruşine că l-am plâns pe Învăţător la Puri, văzându-i corpul fizic neînsufleţit. Eram definitiv convins că guru-l meu rămăsese totdeauna treaz în Dumnezeu şi că pentru el această viaţă fusese tot atât de efemeră ca şi reînvierea sa actuală: acum eram sigur că toate acestea nu reprezentau pentru el decât ceva relativ în sânul Visului divin al Creaţiei.
– Acum, Yogananda, tu cunoşti adevărul asupra vieţii, morţii şi reînvierii mele. Nu mai plânge deloc de acum înainte. Răspândeşte mai bine vestea acestei reînvieri – după o viaţă petrecută pe acest Pământ, care este un vis divin – pe o altă planetă care este populată de fiinţe ce sunt împodobite cu învelişul astral, şi el, de asemenea, tot un vis divin. La glasul tău, speranţa va renaşte atât în inimile umane ce sunt frământate de suferinţă, cât şi în sufletele celor adormiţi sau sceptici, pe care moartea îi îngrozeşte.
– Da, Învăţătorule. Cu tot entuziasmul voi împărtăşi întregii lumi bucuria acestei învieri!
– Pe Pământ, sufletul meu, care era prea mare, se afla cu mult deasupra nivelului obişnuit al celorlalţi oameni. Tocmai pentru că am vrut permanent ca tu să te depăşeşti, recunosc că uneori te dojeneam mai mult decât ar fi trebuit s-o fac. Cu toate acestea, iată că dragostea ta a traversat victorioasă focul acestor reproşuri!
Apoi el adăugă cu blândeţe:
– Astăzi am revenit să-ţi mai spun şi că niciodată nu voi mai purta masca severităţii; niciodată nu te voi mai mustra.
Cât de mult regretam acum critica ce era totdeauna justă a guru-lui meu! Fiecare reproş al său îmi era un fel de protecţie, întocmai ca un înger gardian.
– Învăţătorule iubit! Mustră-mă mereu şi mereu, de fiecare dată când voi greşi, de milioane de ori.
– Nu, să ştii că aceasta nu se va mai produce niciodată!
Divina sa voce era gravă, cu toate că ea ascundea o bucurie secretă.
– Tu şi cu mine vom zâmbi împreună atât timp cât cele două forme ale noastre vor fi distincte una de cealaltă în sânul visului divin al maya-ei (iluzia). Într-o zi, noi nu vom mai alcătui decât o singură fiinţă ce se va contopi cu Preaiubitul Dumnezeu; şi atunci, zâmbetele noastre vor fi ale Sale, iar bucuria noastră va fi bucuria Sa, în Eternitate!
Sri Yukteswar mi-a mai dat atunci şi alte lămuriri pe care nu le pot dezvălui aici. În intervalul celor două ore pe care le-a petrecut cu mine, în camera de la Bombay, el mi-a răspuns plin de înţelepciune la toate întrebările. Anumite profeţii mondiale ce au fost făcute în iunie 1936 s-au realizat deja după aceea.
– Acum te părăsesc, dragul meu!
La aceste cuvinte, am simţit fulgerător că Învăţătorul scăpa strânsorii braţelor mele.
– Copilul meu!
Vocea sa răsună trezind un ecou sublim în străfundurile fiinţei mele.
– Totdeauna când, fiind profund cufundat în nirvikalpa samadhi, tu ai să mă chemi, voi fi lângă tine, în carne şi oase, întocmai precum astăzi!
Cu această promisiune celestă, Sri Yukteswar dispăru. Dar vocea sa cu accente divine mai răsună totuşi în fiinţa mea extaziată.
– Spune-le tuturor că acela care, prin intrarea sa în starea de nirvikalpa samadhi, se va convinge că acest Pământ este visul lui Dumnezeu, va fi admis în paradisul din Hiranyaloka, care el însuşi este ţesut din vise, şi mă va regăsi acolo, fiind reînviat, într-un corp care este exact asemănător cu cel terestru. Yogananda, spune-le tuturor!
Tristeţea separării dispăruse. Suferinţa care îmi tulburase liniştea interioară dispăruse pentru totdeauna. O fântână de fericire, mereu reînnoită, ţâşnea din toţi porii sufletului meu, îmbătându-mă de un divin extaz. Gândurile şi sentimentele subconştiente cele mai pure reapăreau, revărsându-şi nuanţele lor delicate care fuseseră trezite de radioasa vizită a lui Sri Yukteswar.
În prezenta relatare mă supun ordinului Învăţătorului meu, anunţând vestea reînvierii sale, chiar dacă ea va trebui, poate, să se izbească de indiferenţa unei generaţii materialiste. Toată josnicia, ca şi toate nefericirile omului nu constituie însă fondul adevăratei sale naturi divine. Un efort energic de voinţă îi va fi întotdeauna suficient pentru a-l angaja pe cărarea eliberatoare; prea mult timp omul s-a complăcut în pesimismul care i-a fost impus de răii sfătuitori. Aceştia nu iau în consideraţie decât trupul care „va redeveni ţărână“, uitând Spiritul, care este nepieritor şi de neînfrânt.
Mi se pare, de asemenea, necesar să menţionez că eu nu am fost singura fiinţă care a fost martoră a reînvierii guru-lui meu. Una dintre discipolele lui Sri Yukteswar, o bătrână femeie pe care el o numea cu afecţiune Ma (mama), locuia în apropierea ashram-ului de la Puri. Pe când trăia, Învăţătorul avea obiceiul de a se opri la poarta sa pentru a vorbi cu ea, în cursul plimbării sale de dimineaţă. La 16 martie 1936, seara, Ma s-a prezentat la ashram cerând să-l vadă pe guru-l său.
– Bine, dar Învăţătorul a murit deja acum o săptămână! Swami Sebananda, care preluase conducerea ashram-ului, o privea cu tristeţe.
– Imposibil!
Şi ea schiţă un zâmbet:
– Fără îndoială că vreţi pur şi simplu să-l feriţi pe Învăţător de vizite supărătoare?
– Nu, deloc!
Şi Swami Sebananda îi povesti detaliile ceremoniei funerare.
– Vino, spuse el, te voi conduce chiar acum la mormântul său.
Ma clătină din cap:
– Pentru el nu există mormânt! Dimineaţa aceasta pe la ora 10 el a trecut prin faţa porţii mele, în cursul plimbării sale obişnuite! I-am vorbit chiar câteva minute.
– Vino să mă vezi la ashram în seara aceasta, mi-a spus el la sfârşitul discuţiei noastre.
– Iată-mă deci. Binecuvântările se revarsă asupra mea! Nemuritorul guru a dorit ca eu să ştiu în ce corp transcendental m-a vizitat dimineaţa.
Notă
(1) Viaţa şi moartea sunt relativităţi ale gândirii. Vedanta ne învaţă că Dumnezeu singur sau altfel spus, Absolutul Suprem este real; întreaga Creaţie, orice existenţă separată este de fapt maya sau iluzie. Înţeleptul Shankara este acela care, în comentariile sale la Upanishad- e, a exprimat cel mai bine această filosofie monistă.
